Este cineva în sală care are deja un copil? Mâinile femeilor se duc către burticile rotunde, dar niciuna nu se ridică. Eu oricum stau într-un colț, nu mă vede nimeni acolo, ce rost ar mai avea să ridic mâna, doar ca să simt brusc niște zeci de perechi de ochi țintite pe mine. Particip pentru documentare la un eveniment dedicat graviduțelor. Mă simt brusc foarte ciudat. Pe de o parte, mi se pare că am fost “acolo”, în pielea lor, într-o altă viață. În același timp, toate amintirile sunt atât de clare. Îmi aduc aminte perfect de ce îmi era frică, ce mă frământa, ce îmi doream să aflu. Îmi aduc aminte fiecare ședință a cursurilor prenatale.
Mă simt un pic ușurată. Doamne, ce priviri temătoare au mămicile din sală. Își țin soții de mână și caută parcă peste tot răspunsuri. O garanție că va fi bine.
Apoi îmi dau seama că mi-e dor să mai am burtică
Mi-e dor de sentimentul că acolo crește cineva. De senzația aia unică că abdomenul tău nu e doar un motiv de analizat în oglindă și făcut griji că nu e destul de plat. E căsuța unei alte inimi, iar trăirea asta nu poate fi comparată cu nimic. Mi-e dor să simt fluturași, bătăi mici și apoi tot mai intense. Să am grijă cum mă așez și cum dorm, să pun mâinile protector în jurul burții tot mai mari. Să fiu atentă la ce mănânc, la ce și cât beau, cu ce chestii mă dau pe piele.
(...)
Citeşte mai mult pe pisicapesarma.ro
