Cele mai frecvente greșeli pe care părinții le fac după divorț, afectând viața copiilor
Trăim vremuri în care mariajele se încheie destul de des şi rapid, însă cei mai afectați și vulnerabili sunt copiii. Părinții ar trebui să facă tot posibilul...
Trăim vremuri în care mariajele se încheie destul de des şi rapid, însă cei mai afectați și vulnerabili sunt copiii. Părinții ar trebui să facă tot posibilul...
Oh, Doamne, ce bine e să știm că ne iubesc copiii noștri! Ce bine este să o auzim din gurița lui, venind din toată inima și cu toată sinceritatea, așa cum numai...
Să fii proaspăt părinte nu e ușor! Și nu este vorba doar despre schimbările care apar în stilul tău de viață, ci și în provocările cu care ai de-a facem...
Trafic, trezit dis-de dimineață, activități extra-școlare, întrebarea obsesivă oare ce îi mai dau copilului azi să mănânce? Nu știu despre voi, dar de când am...
Sarcina este o minunată călătorie! De la primele două liniuțe apărute pe testul de sarcină, până la primele mișcări în burtică și aparent nesfârșitele...
Cât de mult îl iubesc.
Tantrumuri? Câââh! Părinții micuților de 2-3 ani s-au săturat de acest cuvânt până peste cap! Și nu doar de cuvânt, ci și de tot ceea ce implică el! Cu toate...
Da. M-am pierdut în micul haos adus de noile schimbări din viața noastră și nu am apucat să vă spun ce decizie radicală am luat. Am renunțat la job. La un job bun,...
Copiii din invătămantul preuniversitar ce se confruntă cu probleme emoționale, de comportament sau cei agresați vor putea beneficia, la recomandarea unui specialist,...
Tindem să credem că sarcina și, implicit, maternitatea, determină schimbări fizice doar mamei. Dar se pare că nu este deloc așa. Doar pentru că nu este tatăl cel...