De ce să bei apă cu lămâie în timpul alăptării. Cele 8 beneficii
Deoarece bebelușul primește, prin intermediul laptelui matern, nutrienții din alimentele pe care mama le consumă zilnic, este foarte important ca în perioada...
Deoarece bebelușul primește, prin intermediul laptelui matern, nutrienții din alimentele pe care mama le consumă zilnic, este foarte important ca în perioada...
Trebuie să recunoaştem: toţii copiii iubesc ciocolata (or fi şi excepţii, nu ştim, dar ne-am bucura)! Şi pentru că dulciurile din comerţ nu conţin doar zahăr, ci...
Dacă suntem sinceri, trebuie să recunoaștem că ne-am confruntat toți cu momente în care cineva (sau chiar noi) ne-a invitat să ne hrănim copiii altfel decât cum...
Tocmai am mers patru zile cu copiii la mare. În primele trei a fost vânt şi ploaie, a patra zi, în sfârşit, a ieşit soarele. Odată cu el s-au mobilizat şi oamenii...
Bebeluşul vine singur pe lume şi nevinovat, neajutorat. Aduce cu sine un bulgăre de emoţii şi iubire de nu încape pe un singur Pământ. Iar la schimb cere tot...
Dacă mă vedeți săptămâna asta pe stradă vorbind singură să știți că de la ziua de ieri mi se trage.
Sarcina poate fi descurajantă pentru orice mamă, iar atunci când în ecuaţie intră şi o vârstă mai înaintată, lucrurile sunt cu siguranţă devin şi mai...
Atunci când o femeie spune că îi e poftă să mănânce ceva anume, persoanele din jur, mai în glumă, mai în serios, o întreabă dacă nu cumva este gravidă. Şi...
Temperaturile extreme ne dau mari bătăi de cap. În lupta cu ele, folosim permanent aerul condiţionat în maşină şi în birou, ignorând efectele adverse care apar....
Atunci când vine vorba despre trecerea la etapa diversificării, legumele şi fructele nu prea ridică semne de întrebare mămicilor, însă nu se poate spune acelaşi...