Ministerul Muncii a anuțat că marți, 30 aprilie, va fi zi liberă pentru bugetari. Decizia a fost luată vineri, în ședința de Guvern, și este urmarea faptului că luni, 29 aprilie, este liber (a doua zi de Paște) și miercuri, 1 mai, este declarată nelucrătoare, conform Codului Muncii.
„Guvernul a stabilit ca data de 30 aprilie 2019 să fie zi liberă pentru salariații din sectorul bugetar, potrivit unei hotărâri aprobate astăzi, având în vedere că miercuri, 1 mai, este zi liberă nelucrătoare conform Codului Muncii. Măsura este adoptată și pentru recuperarea capacității de muncă a angajaților, dar și pentru stimularea turismului. Prevederile actului normativ nu se aplică în locurile de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă”, transmit reprezentanții Ministerului Muncii, printr-un comunicat de presă.
În aceste condiții, părinții bugetari vor avea mai multe zile libere din vacanța de primăvară a copiilor (20 aprilie – 5 mai), prin urmare își vor putea planifica de acum Sărbătorile Pascale departe de casă.