Încă de când copiii mei erau foarte mici, mi-am creat patru obiceiuri zilnice pe care le practic și astăzi. Dacă sar peste unul dintre cele patru obiceiuri, devin frustrată, așa că revin imediat la rutina mea zilnică.
Iată 4 lucruri pe care mamele fericite le fac zilnic:
Mamele fericite își stabilesc obiective realiste
Când am aruncat o privire asupra vieții mele de proaspătă mamă, mi-am dat seama că încercam să fac mai multe lucruri într-o zi decât puteam duce fizic. Făceam din toate lucrurile o prioritate și puneam presiune pe mine să le îndeplinesc pe fiecare dintre ele.
Nu am lăsat activitățile ale altor mame să mă influențeze să adaug pe lista mea mai mult decât aș putea realiza. Nu a durat mult până m-am simțit mai fericită și mai împlinită. Spre surprinderea mea, am descoperit că pot face lucruri suplimentare în majoritatea zilelor, deoarece mă simțeam mai bine fără presiune. Nu pune pe lista ta de lucruri mai multe decât știi că poți realiza. Nimic nu se compară cu bucuria care vine odată cu eliminarea ultimului task de pe lista de sarcini.
Mamele fericite își atribuie intenții pozitive
Când băieții mei erau mici, uneori, simțeam că ajung la capătul disperării. Când făceau crize de furie, se comportau urât sau îmi dădeau replici, puteai crede că făceau acele lucruri pentru erau lipsiți de respect. În realitate, majoritatea comportamentelor sunt adecvate vârstei și fac parte din modul în care un copil învață ce este acceptabil din punct de vedere social și ce nu. Copiii trebuie să testeze limitele și să se exprime pentru a primi feedback. Atribuirea unei intenții pozitive comportamentului copiilor noștri ne oferă libertatea de a rămâne calme, în timp ce îi învățăm cum să se comporte.
Mamele fericite trăiesc în prezent
Ca mamă care lucrează de acasă, unul dintre cele mai importante lucruri pe care le-am învățat este că nu mă pot concentra pe copiii mei și pe munca mea în același timp. Când petreci timp cu copiii tăi, fii prezentă. Nu pierde momentele prețioase gândindu-te la munca pe care trebuie să o faci. Fii prezentă în fiecare moment. Nu poți petrece timp de calitate cu copiii tăi, dacă mintea ta este în altă parte.
Mamele fericite au grijă de ele
Trebuie să-ți faci timp în fiecare zi doar pentru tine. Când băieții mei erau mai mici, mă simțeam vinovată că îmi făceam timp doar pentru mine. Atât vinovăția, cât și lipsa de îngrijire de sine au contribuit la nefericirea mea.
Îngrijirea de sine nu trebuie să fie ceva costisitor sau consumator de timp. Îngrijirea de sine ar putea însemna să te trezești devreme pentru a bea o ceașcă de cafea înainte să se răcească. Trebuie să faci ceva în fiecare zi care să îți aducă fericire.