Să fii părinte este dificil. La început, nu dormi suficient şi nu ai timp pentru tine în general. Apoi, ai de luptat cu lucruri care ţi se par incorecte – le dai atât de mult şi ei au încontinuu motive să se plângă, să ţipe, să se trântească pe jos. Mai târziu, dragostea pare să le dispară din ochi ca să te critice şi iar să te critice.
Toate sunt etape normale ale faptului că eşti părinte. Cum ai putea totuşi să le faci mai uşor de suportat? Până la urmă a fi părinte nu este numai despre ei, despre copii. Eşti părinte toată viaţa ta de acum înainte, aşa că este vorba şi despre tine. Ei bine, greutatea nu stă în lucruri neapărat, ci în modul în care priveşti lucrurile respective. Şi câteva modificări de perspectiva pot face şi pentru tine minuni.
Personalitatea ta rămâne aceeaşi
Faptul că devii părinte nu înseamnă că ţi s-a schimbat şi personalitatea. Dacă erai o persoană sociabilă căreia îi plăcea să se întâlnească cu mulţi prieteni, atunci rămâi o persoană sociabilă. Nu are sens să încerci să te schimbi. Doar vei fi mai nefericită. Trebuie doar să îţi schimbi obiceiurile astfel încât să fii mulţumită şi tu şi copilul. Nu mai poţi ieşi în oraş, dar poţi invita oameni la tine acasă. În acest fel şi tu şi copilul vă satisfaceţi nevoile.
Acceptarea
Ştiţi că din acceptarea situaţiei vin cele mai bune rezultate? Degeaba tot stai şi aştepţi să vină etapa perfectă şi lipsită de greutăţi cu copiii. Vă pot spune după 6 ani ca ea încă nu a apărut. Şi este aproape sigur că nu se va întâmpla nici în viitor. Aşa că nu îţi rămâne decât să accepţi situaţia. Şi acceptarea va aduce cu ea îmbunătăţiri. Poţi să te organizezi mai bine, poţi să găseşti soluţii de moment. Şi la un moment dat realizezi că nu este atât de greu, că o poţi face.
Programul mai poate să fie şi încălcat
Un program strict este foarte bun atunci când ai copii. Ei ştiu ce să facă, tu ştii ce să faci. Există mai puţin spaţiu pentru greşeli şi plângeri. Dar să te ţii de un program strict te şi poate transforma într-un car de nervi. Pentru că evident copiii nu au chef să facă ce şi când le spui tu să facă. Aşa că alage-ţi bine bătăliile. Uneori este bine să mai laşi de la tine, să se culce la 11 dacă asta vor, să mănânce fructe la masa de prânz. Vor recupera ei, mai târziu.
Acceptă-ţi copiii aşa cum sunt
Desigur că şi eu am visat cum mi-aş dori să fie copiii mei. Nu neapărat ca înfăţişare, ci ca personalitate. Mi-am dorit să le placă sportul şi cărţile. Însă nu s-a întâmplat deloc aşa. Cel mare iubeşte oamenii şi să conceapă scenarii. Cel mic iubeşte să se constumeze, să-şi imagineze personaje. Oricât am insistat, este evident că ei sunt atraşi de altceva. Şi cel mai simplu şi benefic pentru toată lumea este să mă împac cu asta.
Odată ce accepţi acest lucru totul devine mai uşor. Copilul nu trebuie să meargă la cea mai bună şcoală, nu trebuie să descoperi un loc de vacanţă că în vis, casa nu trebuie să fie în ordine în permanenţă etc. Ideea este să vă simţiţi cu toţii bine şi nu să regreţi ce s-ar fi putut face ca să fie şi mai bine. Altfel pui o presiune imensă nu numai pe tine, ci şi pe toată familia, care de abia aşteaptă să te mai relaxezi şi tu un pic ca să poată şi ei respira.
