Dacă vorbim despre parenting, nu sunt dintre cei tradiţionali care cred că femeia trebuie să se ocupe de copil şi bărbatul să aducă bani în casă. Cred că responsabilităţile trebuie împărţite, însă fără a trasa graniţe, ci a ne ajuta unul pe celălalt oricând este nevoie.
Cu toate acestea, trebuie să admit că soţia mea este, în foarte multe privinţe, mai bună decât mine. Şi nu mă refer doar la faptul că atunci când eu răcesc câtuşi de puţin mă simt de parcă am căzut de la ultimul etaj al unei clădiri din New York, în comparaţie cu ea, care pare superwoman în lupta cu tot ceea ce îi
Să vă spun de ce şi la ce cred eu că soţia mea este mai bună:
Corpul ei este un tărâm fascinant – Spune-mi că ar trebui să port un copilaş (chiar şi de 2 kg) în burtă, timp de doar două luni, şi deja simt că mi se înmoaie picioarele. Bine, ar încăpea cu uşurinţă – nu e loc de dubii – dar, Dumnezeule, să îl ţin acolo, să mai şi merg, să mă şi bucur de mişcările lui? Despre ce vorbim… Cred că, dacă ar trebui să nască bărbaţii, ne-am văicări 9 luni de zile, de-ar face plecăciuni şi cel mai îndepărtat unchi, să nasc odată, că altfel o iau cu toţii razna. Dar mulţumesc, Doamne, că le-ai ales pe ele!
E un Nostradamus al petelor – Se întâmplă, din când în când, să arunce câte un ochi la mine, în timp ce îi dau mâncare copilului. Nu apuc să duc linguriţa respectivă la gură, că o văd cum sare precum Superwoman spre noi, cu baveţica în mână, şi o aşează exact acolo unde urma să cadă o fărâmă din mâncare. Adică… înţelegi ce zic…? Între momentul în care ea aşază baveţica şi acela în care cade mâncarea rămâne mai puţin de o secundă… Ca să nu mai zic că de fiecare dată, dar absolut de fiecare dată când îmi spune să mănânc supa mi încet, că îmi pătez hainele – hop – 3 stropi de grăsime! Nostradamus, vă zic…
►Citeşte şi Mamele şi-ar dori să fie uneori în locul taţilor
E un multitasker grozav! – Ce vreau să spun?! Că ea calcă, face mâncare, spală rufe, are grijă de copil, vorbeşte la telefon şi planifică vacanţele – odată! Adică… face toate acestea în acelaşi timp! Nu ştiu cum reuşeşte, că eu numai să îi dau copilului mâncare şi nu mai ştiu ce se întâmplă pe lângă mine. Ar putea să iasă hoţii cu televizorul în braţe, pe lângă mine, că dacă sunt preocupat de copil…apăi acolo mă uit!
Are răbdarea unui sfânt – Ea nu ridică tonul la copilul nostru atât de repede ca mine. Ea nu îi spune copilului să se oprească, atunci când face câte o năzbâtie, la fel de repede ca mine. Ea nu vine acasă, din oraş, şi se întinde în pat plângându-se că ai noştri copii sunt foarte obositori – aşa cum eu obişnuiesc să fac. Într-adevăr, i se mai umple şi ei paharul şi izbucneşte, dar de foarte multe ne avertizează, înainte să se întâmple acest lucru. Asta în timp ce mie îmi vine să urlu permanent.. Şi poate aş fi un pic mai calm, dacă roboţeii noştri plini cu energie nu ar arunca de 5 ori pe zi cu diferite obiecte în cele mai noi gadgeturi prin casă. Uite, că doar zic şi deja mă apucă nervii…!
Ştiu, nimeni nu-i perfect, dar cred că soţia mea este cea mai bună mamă şi soţie din lume. E uimitoare, vă spun…
