Foarte puţine mame din ziua de astăzi îşi permit să se concentreze numai pe creşterea copiilor. Majoritatea trebuie să meargă la munca să întreţină familia şi să crească copiii. Nu are sens să mai spun ce presiune pune acest lucru asupra mamelor. Toate trăim efectele ei – de la oboseală până la impresia că nu facem nimic bine.
Nu avem cum să scăpăm de asta. Dar putem aborda întreaga situaţie într-un mod mai înţelept.
Să nu ne mai simţim vinovate pentru că lucrăm
De câte ori nu am plecat către serviciu cu inima îndoită că poate nu ar fi trebuit să o fac? De câte ori nu m-am despărţit de casă în minte cu imaginea copiilor care mi se ţineau de picioare ca să nu plec? Aproape zilnic. Este devastator. Cu toate acestea nu am de ce să mă simt vinovată pentru că lucrez. Tatăl nu simte nici cea mai mică vină când pleacă de acasă. Se ştie că trebuie să munceasta pentru a supravieţui. Şi exact la fel este şi în cazul mamelor.
Să nu mai lucrăm peste program
Multe mame, pentru a petrece mai mult timp în preajma copiilor lor, aleg o muncă de la distanţă. Problema cu o astfel de muncă este că ea nu se termină niciodată. Lucrăm noaptea. Lucrăm în timp ce ducem copiii în parc. Ba chiar şi în somn visam că lucrăm!
Ar trebui să punem stop şi să separăm timpul petrecut cu familia de muncă. Să ne permitem să avem perioade în care nu mai lucrăm nimic.
Să cerem măriri de salariu
Pare să fie un fel de înţelegere tacită – dacă angajatul tău devine mama, atunci îi scazi salariul. Deşi este evident că are foarte mare nevoie de bani. Şi este dispusă să muncească foarte mult pentru ei. Sau poate tocmai de aceea, întrucât angajatorii simt că este o situaţie de care pot profita. Dar ar trebui să nu le mai permitem. Să cerem măriri de salariu. Şi, dacă suntem refuzate, să căutăm altceva.
Să ne oferim timp pentru noi
Când? Când? Ne întrebam. Pentru că nu ne mai ajunge timp nici pentru copii. Nici pentru serviciu. Iar răspunsul este simplu: acum ar trebui să ne oferim timp pentru noi. Copiii nu au nevoie de un părinte agitat şi nervos. Şi nici angajatorii nu au nevoie de un angajat care abia se târâie.
Să nu ne mai comparăm cu colegii fără copii
Desigur că viaţa lor este altfel, aşa cum a fost şi a noastră cândva – ne permiteam să stăm până seara târziu la serviciu dacă aveam de făcut ceva interesant, ieşeam mult în oraş şi socializam. Sunt lucruri pe care acum nu le mai putem face. Noi avem de jonglat cu atât de multe lucruri încât nimeni care nu este în situaţia noastră nu ne înţelege. Nu are sens să le comparăm, sunt două situaţii de viaţă foarte diferite.
Să nu mai luăm toate sarcinile în seama noastră
Nu suntem singurul părinte. Acel copil are un tată şi el trebuie să se implice la fel de mult. Este la fel de mult sarcina lui să pregătească cina precum este şi a noastră. Este la fel de mult în interesul său să fie casa curata precum este şi în al nostru. Nu poţi lua totul asupra ta şi să nu clachezi la un moment dat. Tatăl nu observă astfel de lururi? Atunci spune-i în mod frumos – pregăteşte tu cină în seara asta, te rog.
Să nu vorbim de rău serviciul nostru în faţa copiilor
Suntem foarte tentate să facem asta. Copiii oricum urăsc serviciul nostru pentru că ne ţine departe de ei. Aşa că ne vine şi nouă să ne descătuşăm sentimentele negative. Dar mai bine nu. Allfel îi inoculăm copilului o atitudine de respingere faţă de muncă. Nu vrem un copil leneş, ci unul care se bucura de ce este capabil să facă. Şi asta trebuie să facem şi noi.
