De ce nu 10? Pentru că perfecţiunea nu există, haideţi să nu (vă) ne mai amăgim.
Când vine vorba despre rezoluții de Anul Nou, tindem să devenim prea ambiţioase. Este poate în firea noastră, a mamelor, să ne propunem să facem mai multe decât putem, fizic, din dorinţa de a atinge (imposibila) perfecţiune, atât de promovată în mass-media zilelor noastre.
Sfatul nostru pentru a ne seta rezoluţii cât mai utile şi mai realiste este să facem un rezumat al anului ce a trecut, să notăm pe o hârtie momentele în care ne-am fi dorit să fim mai bune, paşii pe care i-a fi putut urma pentru a nu lăsa loc dezamăgirii personale, dorinţele accesibile şi încă neîndeplinite, iar apoi… să dăm drumul treabă!
Am notat pentru voi câteva rezoluţii despre care, personal, credem că le pot ajuta pe mămicile din lumea întreagă, indiferent de temperamentul şi de nevoile lor, să aibă un 2018 cât mai aproape de perfecţiune.
Mă voi neglija mai puţin, dar în acelaşi timp îmi voi iubi mai mult corpul, cu toate imperfecţiunile lui – Voi ţine mai mult cont de faptul că eu sunt principalul motor care pune familie în mişcare şi îmi voi aduce mai des aminte că trupul meu, aşa imperfect cum e, a dat naştere „celei mai frumoase perfecţiuni” – copilul meu.
Nu voi uita promisiunile pe care eu şi soţul meu ni le-am făcut – La bine şi la rău, la bucurie şi la necaz. La nervi, la tantrumuri, la sâni dureroşi, la copii care nu mănâncă, la deadline-uri, la oboseală, la crize adolescentine, la epuizare, la cele mai frumoase imagini din viaţa noastră – zâmbetul copilului. Ne-am ales unul pe celălalt şi aşa trebuie să fim. Pentru că perfecţiunea nu există!
Îi voi îmbrăţişa mai des pe tati şi pe pui şi le voi spune mai des că îi iubesc – Pentru că nu este bucurie mai mare.
► Citeşte şi Puterea magica a imbratisarilor
Îi voi arăta mai mult aprecierea soţului meu - Pentru că fără el nu aş putea.
► Citeşte şi Rezolutii pentru anul viitor: abilitati pentru copilul tau
Voi fi mai calmă - Cu ei, cu mine, cu lumea din jur. Pentru că am învăţat cum.
Voi fi mai recunoscătoare – Pentru momentele în care vin de la muncă epuizată şi copilul mă ia de bună acasă - înseamnă că i-am lipsit. Pentru dezordinea permanentă din casă –micuţul explorează. Pentru că nu mă ascultă mereu –puiul îşi dezvoltă independenţa. Pentru că am obosit – înseamnă îl am pe perfectul meu, şi bucurie mai mare nu există, cu toată liniştea din lume.
Voi învăţa binele de la copilul meu - Pentru că, în ochii lui, lumea chiar este perfectă.
Voi stabili un program de somn şi ne vom ţine de el – Pentru că odihna va face totul să pară mai uşor.
Nu voi mai face rezoluţii imposibile pentru Anul Nou.
Sursa foto: Pixaby