8 idei de cadouri de Crăciun, inspirate de Montessori
Pentru că este perioada din an în care cu toții cumpărăm cadouri pentru cei dragi, cele mai importante dintre ele sunt cele pentru prichindei.
Pentru că este perioada din an în care cu toții cumpărăm cadouri pentru cei dragi, cele mai importante dintre ele sunt cele pentru prichindei.
Era o biserică Pe-un deal Și mulți copii Și fiecare dintre ei Pe-o sanie se ducea până-n Albul orizont.
“Mami, ce bine era dacă erai caracatiță?”, îmi spune Alexandru de fiecare dată când vrea și el în brațe, dar le găsește ocupate cu Achim.
Maternitatea este plină de provocări. Există numeroase dăți când nu știi dacă ceea ce faci este bine sau nu, și ai da orice să ai un manual de instrucțiuni. Tot...
Autoritățile de reglementare din Marea Britanie au emis un avertisment prin care au anunțat că persoanele care au antecedente de reacții alergice „semnificative”...
"Cum să nu îți iei brad de plastic? Ai idee cât omori planeta cu cei naturali? Chiar nu îți pasă?"
Pandemia a schimbat modul în care Moș Crăciun se întâlnește anul acesta cu copiii, deoarece Moșul poartă acum vizieră, care să-i acopere fața și barba. Se...
Nu aștept nici sarmalele așa cum aștept prăjiturile de Crăciun.
Cu toții știm că nu există un fior mai mare ca atunci când vedem chipurile emoționate ale copiilor deschizând cadourile pe care Moș Crăciun le lasă sub brad.
Această familie are o tradiție de Crăciun care îi face pe prieteni și rude să aștepte cu nerăbdare sezonul sărbătorilor de iarnă.