Ţin minte că, după ce l-am născut pe Aris, toată lumea mă întreba cum e cu doi copii. Uşor, cum să fie? Ăsta era mereu răspunsul meu. Şi nu minţeam cu nimic: primele luni cu Bebe 2 acasă mi-au părut floare la ureche.
Dacă avea pieptul meu cald aproape, lui Aris nu îi mai trebuia mare lucru. Dormea mult şi când nu dormea sugea său stătea liniştit, lipit de mine. Învăţasem să fac o mulţime de lucruri concomitent cu alăptatul: mă spălam pe dinţi, mă dădeam cu cremă, îi citeam povesti lui Albert sau făceam lecţii cu el. Aveam o dexteritate fantastică, uneori şi găteam sau calcam cu ăsta mic în sling.
Profesional, nu îmi băteam capul cu nimic, încă trăiam din plin starea euforică pe care o avusesem toată sarcina. Nici cu treburile casnice nu mă omorâm, iar de gătit găseam vreme printre picături. Albert mânca oricum bine la şcoală, iar Aris era pe lapte de mama exclusiv.
Cumva, pe parcurs, lucrurile au început să se schimbe. Bebeluşul meu somnoros şi liniştit s-a transformat într-un omuleţ energic, pe care trebuia să îl supraveghez non-stop. Pasul de la nou-născut la pufoșenie teleghidată s-a făcut parcă peste noapte. Şi din punctul ăsta s-a schimbat totul.
(…)
Citește mai mult pe www.ruxandraluca.ro!
