Pentru cine a deschis televizorul mai târziu, soțul meu este portughez. Eu sunt româncă din Bacău, el e portughez din Coimbra. Dacă vă pasionează telenovelele sau poveștile de dragoste, puteți citi pe blog povestea noastră.
Din 2005 locuim în România. Aici ne-am căsătorit, aici am născut copiii, tot aici i-am botezat. Tot din 2005 toamna am vizitat România de maxim, maxim 10 ori.
La mare am fost de vreo 3-4 ori. La munte de alte 3-4 ori. Aș putea să spun că e drăguț, că avem o țară frumoasă, cu oameni ospitalieri. Realitatea e că nouă nu ne-a plăcut. Eu am mai insistat. Ba să mergem în Bucovina, ba în Maramureș. Că am auzit că e frumos, că se mănâncă bine.
Cris n-a vrut, iar eu, la un moment dat am încetat să-l mai bat la cap.
E frumoasă România. Dar nu cred că turismul e pentru noi. Nu acum.
La mare am fost la Eforie Nord, Mamaia și Venus. Excluzând drumul care este haos pe autostradă, la Eforie Nord plaja e departe de hotel, mică și aglomerată. La Mamaia ori este foarte murdară, ori este a hotelurilor unde nu ai cazare. Ori pentru că e foarte scump, ori pentru că sunt foarte vechi și insalubre. La Venus nu ne-a plăcut nici plaja, nici serviciile, nici stațiunea care este un fel de oraș comunist lăsat în paragină. Cel puțin așa arăta acum vreo 3 ani.
La munte e mai drăguț. Drumul e departe de a putea fi într-un fel descris, dar măcar ai variantă să stai în vârf de munte fără să te știe lumea. Condiția este să ai la dispoziție o zi întreagă să ajungi, de preferat fără copii mici în mașină. Nu e cazul nostru.
Nici în oraș, în București, nu prea ieșim. Și pentru că suntem mai statici, dar și pentru că mergem strict în locurile cunoscute, unde știm sigur că ne simțim bine. Care nu sunt multe la număr, deci ieșim mai rar.
De 13 ani de când suntem împreună, i-am reproșat mereu soțului meu că ” nu se dă după oameni”, că nu e flexibil, că nu acceptă nimic ”diferit”. Că are standarde prea înalte pentru lumea în care trăim noi. Că la Therme nu-i place că e aglomerație, la mare nu-i place că e mizerie, la munte nu-i place că e gălăgie, la restaurantul X nu-i place că nu e servit pe plac și tot așa.
Nu m-am gândit niciodată cum se simte când îi spun toate astea.
Aici, zicala ”E nevoie de-un sat întreg să crești un copil” chiar se aplică
Mi-am schimbat perspectiva, începând cu acest an, de când am plecat singură cu copiii să descopăr partea de Centru – Nord a Portugaliei.
(...)
Citeşte mai mult pe mamipetocuri.ro
Sursa foto: Arhiva mamipetocuri.ro
