Multe dintre noi sunt sigura ca au stat si au meditat asupra acestei probleme: sa avem un copilas sau mai multi. Noi avem o fetita de 6 ani, Iasmina, si am hotarat sa fie singurul nostru copil! Dar s-a dovedit ca nu suntem singurii care decidem.
Timpul a trecut, iar fetita a crescut, noi cu planul inainte pana intr-o zi cand Iasmina a venit la noi in sufragerie foarte suparata si revoltata..." sunteti niste egoisti!!!!....railor!!!!....toti prietenii mei au cate un fratior, o surioara, eu nu am!!!!" . Ea pleaca plangand in dormitor iar eu am ramas socata!
M-am dus dupa ea si am incercat sa ii explic, dar sincer, nu am reusit sa o linistesc si sa o conving in nici un fel ca e mai bine sa fii singura la parinti.
Am discutat cu sotul meu si intr-un tarziu am ajuns la un consens...vom face un fratior sau o surioara pentru micuta noastra.
Vestea cea buna avea sa vina dupa 7 luni de asteptari...vom avea un bebe! Din acea zi Iasmina a fost cel mai fericit copil. In fiecare zi pupa burtica, vorbea cu bebe...era ceva mirific.
Acum fratiorul ei are 7 luni, iar Iasmina este topita dupa el. Il iubeste enorm, are grija de el si abia asteapta sa mai creasca un pic ca sa se poata juca impreuna.
Cateodata ii mai zic sa nu il mai pupe toata ziua, ca nu este bine, dar ea imi raspunde: " ce vrei sa fac? Nu pot sa ma abtin. Imi vine sa-l smotocesc!!!! Nu vezi ce falcute are?"
* Articolul este scris de o mamica din comunitatea sunt mamica.ro
