A fost un moment în viața mea (așa cum vă povesteam aici) acum vreo două săptămâni, când doar vitaminele și cafeaua m-au mai ținut în viață în încercarea disperată să mențin într-un echilibru perfect între responsabilitățile zilnice de:
- șofer privat al copiilor: dus la grădiniță, dus la fotbal, luat de la grădiniță
- angajată cu serviciu activ, cel puțin teoretic: vorbit la telefon, trimis emailuri, calmat clienții nervoși, trimis oferte, follow up
- bucătăreasă: mâncare proaspătă în fiecare zi
- partener de joacă: prinselea, ascunselea, să desenăm, să ieșim în parc cu bicicletele, să jucăm muuuuult fotbal
- mamă (și tată): spălat, citit povești, luat în brațe, iubit, pupat, alintat, vorbit calm, frumos, liniștit, zâmbit, trezit noaptea de 2,3,4…ori
- femeie în casă: spălat vase, haine, măturat, aspirat, făcut paturile, ordonat
- femeie pe-afară: mers la cumpărături, nu shopping: făcut piața, cumpărat lapte, apă, cereale, apă, apă, apă, apă, rechizite, rechizite, rechizite, ceapă, salată, cartofi. Nu am mai fost la shopping de vreo 2 luni
- femeie, pur și simplu: făcut duș (la 1 noaptea), îmbrăcat (pe viteza a șaptea), zâmbit când îți vine să dai doi pumni, vorbit elegant când îți vine să îi înjuri pe toți în trafic (aici cu greu mă abțin), mers la coafor
- educator, învățător, profesor: educația noastră cea de toate zilele
Iar a doua zi suntem proaspete ca o floare de primăvară.
În tot acest timp, soțul era prin Bulgaria cu șeful lui la întâlniri și evaluat echipe și proiecte. După ce moartea băută la volan a trecut razant pe lângă el, uitând să dea prioritate, era să mai și rămână cu mașina în pană fără să mai răspundă la contact. Am povestit despre mașina lui aici,cu care își pune ambiția. Ei las că l-a lăsat de tot în fața casei, fix în ziua în care a ajuns. Să zică sărâmâna și să-i pupe o roată că îl și vedeam aducând-o pe platformă în creierii nopții.
A treia zi după revenire, după un weekend frumos dar terifiant de obositor, în noaptea când eu visam că eram prin Bahamas la soare și nici un copil nu se mai trezea la pipi, simt o mână pe braț:
– Mi-e rău!
– Bine, culcă-te la loc. Eu, trăgând de ultimul moment în țările calde.
– Se învârte casa cu mine.
– Încearcă să dormi, o să-ți treacă.
– Nu pot! Că se învârte totul cu mine! Și mi s-a mai întâmplat și la volan acum câteva zile.
Nu mai aveam nici o șansă. Realitatea își pusese ambiția cu mine. Mi-am dat seama că tocmai m-am întors din Bahamas și nu mai aveam nici o șansă să revin. Era 4 dimineața.
Trezește-te, mergi cu el prin casă să-i revină stabilitatea, fă-i ceai să-i treacă greața, încurajează-l că va fi totul bine, caută pe net – le cerea lui, evident – ce ar putea să aibă, nu e de acord cu ce descopăr că doar el a fost Zamolxis într-o altă viață, și pentru că povestea nu se mai încheia iar el părea să aibă chef de descifrat dicționarul universal al bolilor, m-am culcat promițându-i că dimineață vom merge la spital. Și că nu, nu cred că are o tumoare pe creier.
A doua zi am petrecut-o pe la clinici. Noroc de prietenii mei medici care m-au direcționat spre departamentul potrivit. După o serie de analize și teste care au durat o zi întreagă, s-a concluzionat că este extrem de obosit și că are nevoie de odihnă.
Inițial, m-am bucurat. La cât era de stresat, mi-am zis că a picat perfect. Că se relaxează, că mănâncă bine, are timp și pentru el, na, ca orice om. Primul concediu medical din viața lui.
Doar că, la mai puțin de o zi urma să-mi dau seama că de fapt mă pricopsisem cu încă un copil, doar că ăsta nu mergea la grădiniță. Stătea pe capul meu, toată ziua, acasă. Cerând de mâncare și atenție.
(…)
Citește mai mult pe mamipetocuri.ro!
