Aș fi spus despre mine că sunt o mamă bună. Până l-am născut pe fiul meu, cel de-al doilea copil...
Era o zi de vară, iar soțul meu tocmai ce plecase la serviciu. Puiul era somnoros, așa că l-am pus în pat, am pornit sunetul alb și așteptam să adoarmă. I-am urat încetișor un noapte bună. Știam cum și cât dorm bebelușii. Citisem mult despre asta și mai avusesem experiența cu sora lui când era mare.
Îl adorm, spăl hainele și fac ordine în casă - îmi spuneam eu cu încredere, în gând. Numai că socoteala de acasă...
Au început plânsetele. Plânsetele din toată inima, din toți plămânii. Să spăl haine și să fac ordine în casă?! Nu am apucat nici să golesc mașina de spălat, cu atât mai puțin să mă spăl pe dinți sau să o îmbrac pe sora lui.
Și povestea se repetă ca de fiecare dată: nu reușesc să-l fac să adoarmă și plânge încontinuu, iar singura modalitate să-l opresc din plâns este să-l țin la sân.
Timpul trece, el are 4 luni și am impresia că nu doarme. Niciodată.
Când oamenii mă întreabă cum mă descurc cu bebelușul, le spun adevărul. Răspunsurile lor, însă, nu sunt tocmai încurajatoare.
Este doar un bebeluș. Așa fac bebelușii, spun mămicile.
Altele spun: Da, este dificil. Aveți toate motivele să fiți epuizați și descurajați.
Copilul meu crește, dar plânsetele nu se opresc.
Desigur, avem momentele noastre de bucurie pline de zâmbete, dar apoi apare plânsul.
Mama mi-a spus la un moment dat este un copil dificil. Cred că este mai dificil decât ai fost tu sau decât au fost frații tăi.
Mulțumesc, mama, dar știu!
Până la acel moment, m-am gândit că o mare parte din comportamentul copiilor depinde de abilitățile de părinte, de cât de rea sau de bună e mama... Acum, însă, știu că unii copii se nasc pur și simplu dificili.
În ansamblu, creșterea copiilor nu este o știință exactă. Unii bebeluți adorm singuri. Alții nu. Nu dorm deloc. Unii vor suzetă. Alții degetul. Alții nimic. Unii sunt foarte drăgălași și dulci în mod natural, alții sunt mai picanți și impun mai multe guri de apă - exact ca fiul meu; care continuă să mă învețe să nu mai fac planuri. În cele din urmă, cu răbdare, dragoste și consecvență, cred că voi ajunge cel mai spontan om din lume.
Nu mai cred că sunt cea mai bună mamă din toate timpurile, dar în mintea lui pare că sunt ceea ce contează.
