Ca orice roman ce isi cauta un loc de munca bine platit din care sa isi intretina oarecum familia, am plecat alaturi de sotul meu pe meleaguri straine. Ianis, baietelul nostru, avea doar 1 an si 5 luni cand am plecat si l-am lasat in tara.
Desi am plans zi de zi cand ma puneam in pat, la trezire, cand mancam sau orice altceva faceam, am rezistat, cum ar spune toti parintii...de dragul lui. Am crezut ca muncind in strainatate o sa ii pot face o viata mai buna, sa ii creez conditii net superioare fata de cele in care am crescut eu, desi nu am simtit lipsa a nimic in copilaria mea. Acum traim alte vremuri, copiii vor mai multe, altii au si te doare sufletul sa nu i le poti oferi. Am realizat tarziu....ca gresesc.
La 4 luni de la plecare am revenit pentru o luna de concediu, fiind luna august. Copilul deja nu mai vroia sa stea langa mine, ba mai mult, plangea cand ramanea singur cu mine. Am plecat din nou si am simtit cu el crestea si constientiza lipsa noastra. Devenise violent cu copilasii, lovea copiii in parc, ii impingea pe cei de mana cu parintii... Avea multe astfel de iesiri nervoase. In una din zile i-am trimis o tricicleta si pana sa se plimbe cu ea ,o luase in pat pentru ca mirosea ,,a mama,,.
A doua zi a iesit afara cu bunica, mama mea, si se plimbau... la un moment dat a cazut si desi nu se lovise prea tare, a inceput sa planga. Plangea atat de tare ca mama se speriase ca poate isi rupse un os, ca la vedere nu era nimic. Atunci, printre tipete si lacrimi, prima lui astfel de criza de plans ...a spus atat ,,MAMA MEA NU MAI VINE NICIODATA!!,,
Am realizat ca el suferea in sufletul sau si atunci fusese singura data cand a putut sa rabufneasca. Trecuse aproape 1 an de la plecarea mea. Am hotarat atunci sa revenim acasa, definitiv si sa ne ducem viata in Romania, asa cum o fi, dar impreuna. A fost atat de fericit ca in clipa cand m-a vazut a spus doar ,,Mami sunt cel mai cuminte copil, nu vreau nimic..te rog nu mai pleca".
Am plans zile in sir, plang si acum pentru ca am lipsit de langa el si pentru ce? Pentru bani??? Nu merita nici toti banii din lume sa ne vedem ingerasii cum plang.
Am ajuns si in parc cu el, nu a mai impins, nu a mai lovit pe nimeni si a devenit foarte sociabil. Asta instant, fara lectii de acasa, ara sa ii atrag atentia. Am inteles atunci ca astfel isi manifesta el frustrarea.
Nu exista nimic pe lumea asta care sa merite atat de mult incat sa ne desparta de copilasii nostri. Nu exista nimic pe lume mai frumos decat chipul lor vesel. A ramas cu mici urmari, atunci cand isi doreste ceva ii este frica sa spuna ...pentru ca se teme ca o sa plecam iar.
Nu faceti greseala mea!
* Articolul este scris de o mamica din comunitatea suntmamica.ro
