Acesta este un articol pe care îl scriu puțin furioasă, recunosc asta. Știți că eu mereu v-am expus și exprimat multe părți din viața mea, din maternitate, din momentele mai puțin plăcute, mai greu de auzit, de vorbit despre, de citit.
Și aș vrea să îl fac un fel de manifest pentru toți care cred că pot fi mai presus de o mamă.
Nu consider că eu am drept suprem asupra copilului meu. Nu, nici pe departe asta. Dar am dreptul să știu orice i se întâmplă. Am dreptul să pot să îi fiu alături la orice pas.
Acum doi ani am trecut alături de Marc prin iad. A avut un diagnostic de dermatită atopică severă. Nici măcar astăzi nu pot scrie și nu vă pot povesti cum a fost. Sper să nu îmi cereți multe detalii despre asta, chiar nu pot, încă mi se strânge inima și izbucnesc în plâns când îmi aduc aminte. Se spune că vei putea povesti despre un eveniment tragic sau despre o traumă abia atunci când nu vei mai simți lucrurile acestea. Timpul chiar le rezolvă pe toate și sper într-o bună zi să vă povestesc totul complet, cum s-a întâmplat, cum am trecut peste, ce facem în prezent referitor la asta. Dar acum încă nu pot. (...) Citește mai mult pe www.miculmarc.ro
