Acum este foarte la modă să practici stilul de părinte ataşat, cel care spune că sănătatea mentală şi fizică a copilului derivă din apropierea permanenta dintre copil şi părinte.
Trebuie să îl ţii pe copil în permanenţă lângă tine, să răspunzi mereu la nevoile sale, să îl ajuţi să se dezvolte cu fel de fel de trucuri şi jocuri, să nu îţi arăţi vreodată nemulţumirea. Teoria sună bine, însă practică ne cam omoară. Şi vom vedea acum în ce fel.
Presiune foarte mare pe mama
Această presiune vine în diverse moduri. În primul rând i se spune mamei că rolul ei în dezvoltarea copilului este esenţial. Că fără ea nu ar mai putea fi un om întreg. Dar, mai mult decât atât, trebuie să deţină o putere miraculoasă de a înţelege în ce mod fiecare gest pe care îl face determina caracterul viitorului adult. I se spune cu ce cuvinte să înceapă propoziţia, ce ton să folosească, ce să nu spună niciodată, ce să spună în fiecare zi. De aici până la a trăi în permanenţă ruşine că nu eşti suficient de bun nu mai este niciun pas. Sunt egale.
►Citește și De ce sunt mamele mereu obosite. Chiar şi atunci când dorm
După care i se spune că dorinţele copilului sunt totul. Ca din asta îşi trage copilul seva cu adevărat. Şi ajungi să îţi pui întrebări absurde – să îmi fac duş sau să risc să traumatizez copilul pe viaţă pentru că se va trezi şi nu voi fi lângă el? Normal că ajungi să renunţi la duş. Renunţi la somn. Renunţi la mâncare. Renunţi la cum arăţi. Renunţi la prieteni. Renunţi la cărţi şi filme. Renunţi la vacanţe. Şi tot renunţi şi renunţi până când realizezi că nu a mai rămas nimic din tine.
Copil cu probleme
A trecut copilul cu bine de un an de zile. Răsufli uşurată şi îţi spui că de acum înainte este posibil să mai relaxezi lucrurile, să îl mai laşi pe copil şi cu altcineva. Dar observi că nu se mai poate. Copilul este cât se poate de fericit şi sociabil, aşa cum ţi s-a promis. Numai că este numai cu tine, ceilalţi, toţi sunt respinşi.
►Citește și De ce al doilea an este mai uşor decât primul atunci când creşti un copil
Frustrări cât casa. Frustrările sunt normale, fac parte din viaţă, ba chiar sunt benefice, pentru că duc la creştere. Dar cu un copil care nu a avut niciodată de înfruntat nicio frustrare până şi cea mai mică neplăcere devine ceva groaznic. Crizele de furie sunt auzite până şi de cei care călătoresc cu avionul deasupra norilor.
Familie cu probleme
Ai renunţat conştientă la tine pentru copil. Însă, inconştient, ai renunţat şi la familie. Îngropată cu totul în responsabilitatea creşterii copilului nu mai reuşeşti să vezi ce este în jur. Cuplul are oricum de suferit în primul an de viaţă al copilului, dar cu o mamă care acaparează toată grija creşterii copilului suferinţa este mult mai mare. Tatăl nu mai are nici viaţă romantică, nici viaţa de familie. Nu este de mirare că încet, încet, se îndepărtează.
