Îl așez între picioarele mele ca atunci când era bebeluș și îi scot o mânecă, apoi pe cealaltă. Îl îmbrac cu pijamaua. Corpul lui nu mai încape acum între mine. Picioarele s-au lungit, mâinile și ele, parcă doar căpșorul a rămas micuț, cu ochii mari.
Încă îmi vine să îi sărut tălpile deși acum sunt atât de mari, mi-ar trebui mai multe sărutări până termin o talpă.
Uite, așa te schimbam când erai bebeluș, îi zic.
E somnoros.
Acum eu știu să mă schimb singur, îmi zice.
Nu zic nimic, mă încearcă un fel de plâns și o ciudățenie de melancolie. (...) Citește mai mult pe www.miculmarc.ro
