În fiecare an, ca un om nebun, sper să nu mai vină niciodată iarna.
În decembrie, 2011 când l-am născut pe Andre îmi amintesc că ardea soarele pe cer. Vreo 15 grade. Când am ieşit din spital, m-am gândit:
– Wow, anul ăsta va rămâne în istorie ca primul an fără iarnă! În februarie nu mai puteam ieşi din casă. Erau nămeții până la clanța ușii.
Anul ăsta am gândit la fel.
– Să vezi că ăsta-i anul! Da de unde. Cred că mai degrabă mă mut eu prin Brazilia, decât să mai sper la dispariţia iernii din clima temperat continentală.
Hainele de iarnă, o necesitate, nicidecum o plăcere
Dacă aș avea un milion de euro, tot ce mi-aș cumpăra pentru anotimpul de iarnă ar fi o pereche de cizme care să meargă cu o rochie frumoasă, verde.
Până atunci, încă mai port o geacă de prin 2006 şi o pereche de pantaloni de ski care îmi sunt mari. Anul acesta, mi-am luat prima pereche de ghete de zăpadă după vreo 12 ani. În rest, nimic, nu pulovere, pantaloni groşi, nimic. Să nu le văd!
Anul ăsta de la Sinaia mi-am luat o rochie.
Cât am fost tânără a mai fost cum a fost, dar de când avem copii, am un spaţiu rezervat pentru hainele de iarnă. Un spaţiu special, în garaj, ultimul raft pe dreapta.
Le scot numai când e absolut nevoie şi le bag repede la loc să nu mă streseze priveliştea.
Un weekend la munte, 12 ore de căutat mănuși, fulare și căciuli. Plus păr electrizat
Dat fiind aceste minunate emoții de iarnă și dragoste pentru zăpadă, nu ne-a fost chiar așa greu să plecăm un weekend la munte. Ne-a luat 2 luni să ne hotărâm să plecăm o noapte.
Am plecat de acasă cu 2 geamantane şi două sacoşe, plus geanta mea, care de când am devenit mamă e o a treia sacoşă. Găseşti în ea de la clame, gumă, agendă, pix, cărţi de vizită (din categoria: femeia e mereu a business woman, um pampers de rezervă, şerveţele umede, un porc, un măgar, 2 suzete, un biberon, 3 capace de la suzete, o eşarfă, 2 fulare, 2 căciuli, 2 perechi de mănuşi, o sticlă cu apă, biscuiţi, o maşinuţă, nişte contracte, un GPS de model pentru clienţi, o mapă pentru contabilitate.
(...)
Citeşte mai mult pe mamipetocuri.ro