Sa fii parinte modern pare sa fie mai usor - poti avea mai mult timp liber, mai mult ajutor, mai multe aparate care lucreaza pentru tine, mai multe informatii.
Dar toate acestea vin la pachet cu un asemenea apetit pentru a se auto-chinui, incat viata lor pare sa fie mult mai grea decat cea a generatiilor anterioare care nu se bucura de un asemenea confort, insa beneficia de mai multa certitudine si naturalete in relatia cu propriul copil.
Desi se plang, ca si generatiile anterioare banuiesc, de lipsa timpului, parintii de acum isi permit:
- sa stea sa dicute cateva ore pentru decizii simple, de exemplu daca ar trebui sau nu sa ii ceri unui copil de 3-4 ani sa te astepte un minut sau doua pentru ca ai ceva de spus altcuiva. Va dati seama cat timp liber avem noi daca ne permitem sa punem asa ceva in discutie? Parca ne-a pierit cu totul bunul simt, de nu mai putem sa rezolvam nici macar o problema asa de simpla. Nu este suficient ca uneori ii spui sa astepte, alteori nu, in functie de circumstante. Nuuu. Iti trebuie o intreaga teorie cu argumente si fundamente stiintifice care se te ajute sa te comporti cat mai putin natural cu putinta - fie ii spui mereu da, fie ii spui mereu nu. Si bietul copil devine un soarece de laborator care traieste cu un robot.
- sa analizeze produsele folosite pentru bebelus de parca ar depinde soarta omenirii de ele. Si e munca multa, nu gluma, fiindca nu avem un produs doua din care sa alegem, ci mii de produse si de alternative. Si de parca asta nu ar fi suficient, apoi devenim si instrumente de promovare (fara sa castigam ceva din asta, desigur) pentru produsul respectiv, sustinand ca este singurul bun pe aceasta lume iar cine nu il foloseste este un prost.
- sa lupte cu alegerile de viata alte unor persoane complet necunoscute. Voua nu vi se pare bizar ca, desi nu ai vazut in viata ta persoana cu pricina, ba chiar mai mult, poate sa traiasaca intr-un mediu cu totul diferit de al tau si cu o alta cultura si asteptari, sa te chinui o gramada sa ii demonstrezi ca a facut o alegere gresita si mai bine si-ar fi trait viata asa si asa? Are generatia asta un asa apetit de a fi dictatorul vietii altora incat ma intreb cand mai are timp sa isi creasca proprii copii.
- sa grabeasca etapele de educatie, ca nu cumva copilul lor sa fie un geniu si ei sa rateze startul devreme. Nu putem lasa copiii sa se joace, nu trebuie sa ii punem sa faca felicitari ca sa punem poze cu ele pe net; trebuie sa-i ducem la cursuri de panificatie si sa-i punem sa faca sport organizat, in cluburi cand ei ar fi mult mai multumiti sa fie lasati sa alerge in voie pe un petec de iarba, sa se joace in casa cu un pic de faina cu apa, sau sa mazgaleasca dupa plac.
Pe toata lumea o aud in jur cum se felicita pentru ca sunt parinti in aceasta epoca atat de deschisa la informatii si cat sunt ei de fericiti din aceasta cauza. Insa mie tare imi este teama ca de fapt toata aceasta informatie nu este altceva decat un zgomot puternic care iti distrage atentia de la ceea ce este mai important: ce simti tu despre un lucru sau altul; ce visezi tu, personal, pentru copilul tau; ce simte si ce viseaza propriul tau copil. Toate acestea sunt mult mai importante decat orice teorie aflata din cine stie ce carte, de la vreun guru in educatie sau dintr-un grup de pe facebook.
Ce se intampla acum in comportamentul parintilor este un semn de dependenta si narcisism: in epoca asta in care este atat de simplu sa fii informat cum iti mai poti permite sa gresesti? Ba iti poti permite, te poti desprinde de internet si de tot zgomotul sau si sa iti traiesti viata, propria ta viata: cu greselile tale si cu invatamintele tale. Sa fim oameni si nu roboti, oricat de perfecti ar fi ei!
