Îmi amintesc că a făcut vâlvă acum câțiva ani pe internet, un articol pe tema vorbitului urât copiilor cu părinții, articol cu care eu, atunci, nu am fost de acord. Se spunea că e ok să vorbească urât copiii cu părinții, că e o furie care trebuie eliberată.
Pe atunci, eu aveam copiii mici, nici nu vorbeau, știu doar că, sensibilă la cuvinte din fire, mi-am zis clar: eu nu voi accepta copiii mei să-mi vorbească urât!
Multe mi-am mai zis că nu voi face și multe cu vârf am mai făcut, dar de asta m-am ținut de cuvânt!
Copiii mei sunt azi mari și vorbesc de două ori mai multe decât mine, dar tot nu accept să mi se adreseze urât, vulgar sau cu lipsă de respect!
Este limita mea peste care nu trec.
Pot înțelege că sunt supărați, frustrați, furioși și că au nevoie să-și elibereze nervii, dar sunt atât de multe moduri de a o face, încât vorbitul urât nu e unul dintre ele.
Eu, de exemplu, nu l-am jignit niciodată pe soțul meu sau pe copii.
Nu spun: ești prost, nesimțit, în schimb, spun: (...) Citește mai mult pe www.mamipetocuri.ro
