Momentele mele cele mai grele sunt atunci când obosesc. Când mă simt copleșită de îndatoririle zilnice, mă autostrivesc sub trebuie și scap din vedere ce e important de fapt pentru mine și Ana. Când nu las naibii vasele alea atunci când copilul mă cheamă la joacă. Când găsesc ceva super interesant de citit pe net fix când ea are chef să ne alergăm prin casă, doar pentru că am avut o zi plină și grea și pur și simplu creierul meu se relaxează citind prostii fără importanță de pe net. Când îi cer să fie adult, pentru că eu am uitat să mă joc.
Ieri dimineață ne grăbeam să plecăm spre școală. Extrem de târziu, ca întotdeauna. Cu brațele pline – ghiozdanul meu de laptop, ghiozdanul ei, geanta, sacul de gunoi, o pungă și alte 2-3 acareturi, mă căznesc să mă extrag din casă. Copilul, la baie, așa cum se întâmplă în 90% din dățile în care suntem gata să ieșim pe ușă. Iese și în loc să vină să își pună adidașii și geaca, o văd că dispare în dormitorul conjugal.
După un șir lung de Anaaaaaa, e târziu, haaaaideeeee și tensiune crescută, apare ca o floare. Ce ai făcut? zic exasperată. M-am uitat în oglindă și m-am jucat cu jeleul din gură. Acum îmi vine să râd, dar atunci evident că m-am umplut de nervi. Am început tirada aia cu responsabilitatea, seriozitatea și alte valori, extrem de importante pentru mine și total lipsite de importanță pentru ea.
Seara, istoria se repetă. De data asta, eu sunt la bucătărie, ea ar trebui să intre la duș. Trasasem foarte clar programul următoarelor zeci de minute. Eu stau să termin mâncarea și pregătirile pentru mâine. Tu te duci să te speli. Între timp eu încălzesc și laptele, citim povestea, poate punem și un video scurt pe Youtube (noua pasiune) și gata, somn de voie de nevoie.
Numai că planurile nu ne-au coincis. Ana avea chef de joacă și făcea ture bucătărie-baie, dezbrăcată. Băga capul pe ușă, râdea, fugea și tot așa. Eu, care în timp ce pregăteam pachetul pentru a doua zi citeam și o tâmpenie mâncătoare de timp o postare super interesantă pe Facebook, în loc să las totul baltă și să intru în jocul ei – ar fi durat 5-10 minute – m-am alimentat, am certat-o, am dat-o înainte cu programul ăla super important.
Într-un final, copilul văzând că nu mă prind neam, face o ultimă încercare – Aș vrea să mă speli tu. În traducere liberă măi, mamă, tu chiar nu vezi că eu am nevoie de tine acum?
(…)
Citește mai mult pe pisicapesarma.ro!
