Aveam acum câțiva ani o prietenă, cu care ma tot întâlneam la sală. Ceva mai mare decât mine și topa vorbea doar despre copii. Ea avea deja doi, mărișori, fată și băiat, eu doar unul, la vremea respectivă, dar îl creșteam pe al doilea în burtă.
Tipa asta nu lucra, întreținea bărbate-su familia, ea prefera să se ocupe de copii. Mereu alerga să îi ducă sau aducă de la școală și de la diverse meditații sau activități, îmi povestea ce le mai gătește, cum merg cu toții în călătorii, de ce probleme s-a mai lovit cu ei, cum le-a depășit. Totul gravita în jurul copiilor.
Asta era viața pe care și-o dorea și care o făcea fericită, se vedea de la o poștă că e bine cu ce are. După cum vorbea despre copiii ei, după cum zâmbea când îmi povestea de reușitele lor, după mândria cu care mi-i arăta în poze, mari și frumoși.
(...)
Citește mai mult pe ruxandraluca.ro
