Cadourile de Crăciun trebuie să fie pline de bucurie și emoție. Nu cadoul în sine este important, ci bucuria cu care copiii tăi desfac darurile primite de la Moș Crăciun. Nu există un alt sentiment mai minunat decât fețele lor pe care se poate vedea clar fericirea.
Uneori, cadourile de Crăciun pot cauza stres, pot fi costisitoare și copleșitoare. Stabilirea de limite pentru tine și pentru copiii tăi poate ajuta la gestionarea anxietății, a costurilor și a așteptărilor.
Adoptarea regulii celor trei cadouri poate face diferența atunci când vine vorba de a menține cadourile de Crăciun simple.
Ce presupune regula celor 3 cadouri?
Regula celor 3 cadouri de Crăciun presupune să-i oferi copilului tău un cadou pe care și-l dorește (o jucărie, un joc video etc), un cadou de care are nevoie (încălțăminte, haine, ghiozdan etc) și un cadou care să conțină o carte.
► Citește și: Câte cadouri ar trebui să primească copiii de Crăciun?
Respectarea regulii celor trei cadouri îi obligă pe cei mici să se gândească la ceea ce își doresc și au nevoie cu adevărat atunci când îi fac scrisoarea lui Moș Crăciun. Cumpărând doar trei cadouri pentru fiecare copil, sarcina este mai puțin descurajantă pentru părinți. Când copiii solicită un articol de care au nevoie ca și cadou de Crăciun, fie că este vorba de încălțăminte sau un articol vestimentar, îi învață să-și evalueze cu adevărat nevoile.
Regula de trei cadouri stabilește limite atât pentru părinți, cât și pentru copii. Desigur, depinde de tine și de bugetul familiei tale să decizi ce presupun cele trei cadouri.
► Citește și: E adevărat! Dacă îi oferi mai puține cadouri de Crăciun copilului tău, îl faci mai fericit
Acestă regulă te îndeamnă să discuți cu copilul tău despre dorințe și nevoi, dar și despre importanța bugetului familiei. Chiar și copiii mici pot înțelege dacă au sau nu prea multe păpuși sau mașinuțe. Spune-i copilului tău că sunt familii care sărbătoresc diferit Crăciunul. Învață-l valorile și tradițiile familiei tale.
Crăciunul este despre a dărui, despre bucurie și familie. Indiferent de câte cadouri îi oferi copilului de Crăciun, cel mai important cadou este reprezentat de dragostea și de afecțiunea ta. Acestea sunt cele mai de preț daruri pe care i le poți oferi.
► Citește și: 8 idei de cadouri de Crăciun, inspirate de Montessori