Ții minte, draga mea, cât de supărată ai fost, în acel an, când nu ai intrat în trupa de dans a școlii? Mai ții minte? Lacrimile îți curgeau șiroaie, plânsul tău se mai oprea doar ca să lase loc sughițului, apoi continua pentru minute în șir.
Te-am strâns în brațe atunci, te-am lăsat să te descarci la pieptul meu.
Și apoi am vorbit. Noi doi, tu, copilul meu, eu, adultul cu experiență și prietenul tău bun.
“Nimic în viața asta nu este de nedepășit! Trebuie doar să crezi în tine și să muncești ca să-ți atingi scopul!”– ți-am spus cu o voce caldă, în timp ce te mângâiam blând pe păr.
(...)
Citește mai mult pe taticool.eu
Sursa foto taticool.eu
