Halloween-ul, o sărbătoare de origine celtică, este evenimenul din noaptea de 31 octombrie, când oamenii se costumează în diferite personaje înfricoșătoare. Deși nu toată lumea sărbătorește Halloween-ul, câteva vedete de la noi nu au trecut cu vederea această zi.
Iată ce ținute au ales vedetele noastre, de Halloween:
Nicole Cherry
„Anul trecut vs anul ăsta! Cât de repede trece timpul, buburuza mea s-a făcut mare.”
Andrea Bănică
„Ne-am distrat maxim! În cartier deja e tradiție de Halloween. Toți copiii se costumează, chiar și adulții și pornesc din casă în casă să strângă bombonele. A fost bătaie pe ele, noi fiind printre primele case, nu am apucat să bag mâna în coș ca să le împart că l-au dat gata în câteva secunde. Eu m-am îmbrăcat în ospătăriță cu un craniu pe tavă, Noah în fantomiță, iar Sofia a ajuns de la dansuri într-un suflet de pirat.”
Dana Rogoz
„Sâmbăta aceasta a fost foarte veselă. În primul rând, ne-am pus la mintea lui Vlad și am ieșit cu toții în costume pe străzi, prin cartier, încă de la prima oră. Așa că eu am răsturnat toată casa să găsesc costumul de Hermione, primit cadou de la Moș Nicolae anul trecut. Iar pentru Radu am improvizat un costum de Hagrid. Și-a pus un parpalac oversized pe el, s-a ciufulit cât mai tare și, detaliul surpriză, i-am găsit o jucărie în formă de pui de dragon pe care să o aibă la el. Vlad avea cicatricea desenată de mine, ochelarii și o baghetă. Iar eu am legat o carte cu o curea, să pară că e materia predată de Hagrid (cine a citit cărțile sau a văzut filmele știe despre ce vorbesc). Iar pe Lia am îmbrăcat-o în costumul de dovleac de anul trecut, dar pe care anul acesta l-a purtat cu mai mult entuziasm. Efectiv nu puteam să i-l mai scoatem. Și cu toată recuzita după noi am ieșit afară, să ne bucurăm de soarele de toamnă, arătând ca o familie Harry Potter.”
Gabriela și Dani Oțil
Lili Sandu