Literatura de specialitate, dar mai ales viata de zi cu zi ne arat ca exista mame conservatoare, mame autoritare sau protectoare si omniprezente, mame indiferente sau, din contra, mult mai implicate. Toate aceste atitudini sunt perfect normale, cu o singura conditie: sa fie adaptate nevoilor reale ale copilului”, afirma Gerard Decherf in cartea sa „Dragoste, ura si tiranie in familie”.
Sunt o mama buna? Sunt o mama rea? Fac ceea ce trebuie pentru copilul meu? Este nevoie se schimb ceva in atitudinea mea? Si daca da, ce? Toate acestea si inca alte zeci de intrebari sunt gandurile mamelor. Inainte de orice analiza, ele trebuie sa stie ca nu exista o mama perfecta. Si asta pentru ca mama perfecta este cea capabila sa se evalueze corect pe sine, cea care se poate adapta rational situatiilor in fata carora este pusa si cea care accepta ca incurajarea comunicarii este mai mult decat o necesitate. Psihologul Gerard Decherf, specialist in relatii de familie, sustine ca tipologiile materne sunt clar conturate.
Conform lui, mama are un rol fundamental in viata copilului, aproape indiferent de varsta acestuia, iar lucrul esential in atitudinea si comportamentul mamei trebuie sa fie adaptabilitatea. „Este foarte important ca mama in special, dar si tatal, sa-i acorde copilului ce are nevoie cu adevarat. Ceea ce se potriveste intr-un caz, nu este necesar intr-o alta situatie, astfel ca a judeca strict atitudinea mamei nu este suficient, ea trebuie pusa in contextul relatiei ei fata de copil. Dar nu trebuie uitat ca parintii sunt si ei oameni, deci si ei gresesc”, explica Gerard Decherf.
Exista mai multe tipuri de mame. Dar, de cele mai multe ori, aceste caractere sunt impletite.
Mama distanta
Este mama despre care se poate spune ca asaza o granita intre ea si copil. Dar este la fel de bine si mama care isi protejeaza copilul de o serie de probleme, in ideea de a-l apara. Cele mai multe mame din aceasta categorie au o incredere infinita in copiii lor, atitudine care nu este pe deplin justificata. In categorie intra mamele foarte ocupate, dar si cele care pot delega responsabilitatile lor tatalui sau altor persoane (bunici, bone), precum si cele care sunt de parere ca experienta proprie este cea mai buna cale prin care lectiile vietii sunt intelese de copii. Pot fi acuzate de o anume superficialitate, desi cele mai multe dintre ele inteleg perfect tot ce este legat de copilul lor.
Mama omniprezenta
Daca absenta poate crea probleme, o prezenta exagerata este sufocanta. Copilul are nevoie de intimitatea adecvata varstei. Mama omniprezenta nu poate face aceasta diferenta si se afla mereu in preajma copilului. Cred ca sunt singurele capabile sa-si inteleaga si sa-si ajute copilul. De cele mai multe ori, acest gen de mame indeplinesc dorintele copiilor inainte ca acestia sa si le exprime. Copiii inteleg eronat lumea in prezenta acestui gen de mama. Pentru ei, lumea va fi mereu un loc ostil, in care nu se vor putea descurca in absenta ei.
Mama paradoxala
Este mama care are o atitudine inconstanta, in egala masura exagerata, omniprezenta, distanta si indiferenta. Este poate cea mai neplacuta situatie pentru ca, una dintre nevoile fundamentale ale copilului, indiferent de varsta, este un mediu cat mai constat. Acest gen de mama transmite copilului mesaje contradictorii. Copilul va fi frustrat pentru ca reactia mamei fata de el nu este determinata de nevoile lui, ci de cele ale mamei si de atitudinea de moment a acesteia (prezenta sau absenta, interes fata de copil si problemele acestuia sau indiferenta).
Mama corecta
Este o combinatie intre toate tipurile descrise anterior, reactia ei fiind aplicata in functie de necesitati. Este mama care lasa in egala masura autonomie, dar care reuseste sa impuna si reguli, in conditiile in care poate fi si detasata, si implicata. De cele mai multe ori mamele ideale nu functioneaza dupa un tipar prestabilit, ci in functie de nevoile de moment ale copilului, ele adoptand o atitudine proprie. Mama corecta este mama care reuseste sa fie prezenta, sa se impuna si sa fie recunoscuta ca prieten si consilier al copilului, chiar de catre acesta.
Este foarte important pentru copil sa aiba posibilitatea de a dezvolta relatii proprii cu ambii parinti, iar comunicarea intre acestia, indiferent de tipul de familie (cuplu sau monoparentala) sa existe in beneficiul celui mic.
