Am stat ceva și m-am gândit dacă să scriu sau nu postarea asta. Am scris, am șters, iar am scris. Totuși, am decis că nu e niciun secret în faptul că, după ce devii mamă, după ce devenim părinți, căsnicia nu mai e la fel de roz ca înainte. Presiunea, oboseala, epuizarea chiar, tensiunea, lipsa timpului, nervii, alergătura, frustrarea… toate astea își pun amprenta asupra relației noastre. Și, la un moment dat, realizezi că nu vă mai vedeți și nu vă mai auziți, că vă cam transformați în colegi de apartament, că tot ce scotea unul pe gură tăia al naibii în sufletul celuilalt. Ajungem să vorbim limbi complet diferite, iar limbajul ăsta, al fiecăruia, devine de neînțeles și greu de acceptat de celălalt.
Și aceste lucruri se întâmplă și în relațiile în care cei doi se iubesc și își doresc să fie împreună, să-și crească copilul împreună. Și nerezolvate ele pot avea, și de multe ori au, consecințe din cele mai rele. Pentru că sunt foarte mulți factori care duc la surparea unei relații. De cele mai multe ori nu observăm schimbarea, decât când problemele se agravează, pentru că nu avem timp și nici ochi pentru asta, suntem mult prea preocupați cu grijile și problemele noastre de zi cu zi.
Și aceste lucruri se întâmplă pentru că ne sacrificăm pe noi și relația în mod repetat după ce devenim părinți, mereu alte lucruri sunt mai importante decât noi înșine și relația noastră. Dar, deși poate părea absolut firesc să ne sacrificăm pentru copil, pentru că nimic nu e mai important decât copilul pentru un părinte, este greșit și nerecomandat să facem asta. Cel puțin nu în mod repetat, nu tot timpul, pentru că nu putem exclude toate sacrificiile.
De ce este greșit să ne sacrificăm încontinuu
Pentru că nu este corect față de noi, și noi suntem oameni, avem nevoi. Pentru că sacrificiile repetate la infinit nasc o mulțime de frustrări. Și, cel mai important în opinia mea, pentru că îi dăm acest exemplu greșit copilului. Nu realizăm de multe ori că, oricât de mic ar fi copilul nostru și oricât am crede noi că nu conștientizează, el vede, simte și ia ca exemplu tot ce ceea ce fac părinții lui. Sacrificându-ne încontinuu îi spunem copilului nostru că așa este normal, așa trebuie să fie viața. Iar el nu are de unde știe contrariul, pentru că noi reprezentăm ghidul lui în viață.
Care este soluția
Oricine mi-a citit blogul până acum știe că nu mă consider vreo deținătoare de adevăruri, nici nu am pretenția că experiențele mele și soluțiile mele sunt ok pentru toată lumea. Nu, deloc. Dar îmi permit să spun că există soluții. (De cele mai multe ori există, sunt din păcate și cazuri în care chiar nu există soluții, în care vorbim despre lucruri mult prea grave și de neacceptat, dar nu despre ele vorbesc aici).
Trebuie să ne gândim și la noi, ca la doi adulți cu propriile nevoi, ca la un cuplu cu nevoi, nu e ok să sacrificăm cuplul la infinit. Și asta pentru că, dincolo de orice, am convingerea că pentru un copil să aibă părinții împreună și să-i vadă fericiți este unul dintre cele mai importante lucruri, dacă nu cumva cel mai important. Tensiunile dintre părinți (chiar dacă aceștia nu se ceartă în fața copilului) sunt resimțite de copii și le dă un sentiment de nesiguranță și chiar anxietate. Mă repet deci. Dacă nu acordăm importanța cuvenită relației noastre pentru noi și pentru nevoile noastre, să o facem pentru copil. Așa cum facem și toate celelalte lucruri pentru el.
(...)
Citește mai mult pe fricidemamici.ro!
