Când ai copii, este imposibil să nu existe situaţii în care ţi-ai fi dorit să fie mai motivat, să îşi ducă treaba până la capt, să nu renunţe sau să refuze imediat, să nu se plângă. Credem că trebuie să fie ceva în neregulă cu copiii noştri şi nu cu capacitatea noastră de a motiva. Asta deşi, dacă este vorba despre un profesor sau un antrenor, ne dăm seama imediat dacă ei sunt de vină pentru lipsa de entuaziasm a elevului.
Ce încercăm noi, părinţii să îi învăţăm pe copii? Să aibă grijă de lucrurile lor, să aibă grijă de corpul lor, să respecte câteva reguli sociale sau reguli de familie. Şi nu prea ne iese pentru că adesea demotivăm în loc să motivăm. Uite care sunt cele mai des întâlnite greşeli pe care le facem:
Oferim recompense pe post de motivaţie. Este adevărat că o recompensă te împinge de la spate să faci ceva. Dar numai cât ţi se dă recompensa respectivă. Dacă nu ţi se mai da nu mai faci nimic. Nu mai faci nici dacă lucrul respectiv îţi făcea plăcere, pentru că ai impresia că ţi se ia ceva ce ţi se cuvenea.
Cea mai bună motivaţie vine din plăcerea lucrului bine făcut. Mândria de sine este cea care te motivează. Şi mult prea puţini părinţi apelează la ea. Ar trebui să îi facem pe copiii noştri să se simtă mândri că au reuşit să îşi strângă jucăriile, că se îndreaptă către grădiniţă fără să plângă, că s-au culcat la ora la care trebuia.
Dar cum facem un copil să se simtă mândru?
Dându-i pe cât posibil posibilitatea de a face alegerile. Nu ai cum să te simţi mândru de ceva ce ţi-a fost impus
Prin discuţii. Explică-i de ce este un lucru minunat ceea ce a făcut, în ce fel a făcut tuturor viaţa mai bună. Ceea ce este adevărat, chiar dacă ar fi vorba că a ales să mănânce la cină. Cum ar fi fost să îţi ceară încă trei feluri de mâncare şi să le refuze pe toate?
Întrebându-l care este părerea sa despre un lucru. Când ţi-ai întrebat copilul ce părere are el despre necesitatea de a se schimba de pijamale atunci când se trezeşte?
Scoţând în evidenţă ceea ce a fost bine făcut: „Nu-i aşa că este fantastic să termini tema aşa de repede şi să stăm acum afară, la soare?”
Cum îl demotivăm pe copil?
Prea multă critică. Face ceea ce trebuie însă mult prea încet sau greşit? Abţine-te să spui ceva, doar are nevoie să mai exerseze. Dacă ştie că în permanenţă te va dezamăgi nu va mai avea niciun chef să încerce.
Nu luăm în calcul şi punctul de vedere al copilului. Poate chiar este foarte obosit şi îşi va face curat în camera mâine dimineaţă, când se va trezi.
Neţinând cont de preferinţe. Nu avem nişte roboţi pe care îi programăm, ci nişte copii alături de care trăim. Trebuie să ne adaptăm la personalitatea lor, aşa cum o facem şi pentru ceilalţi oameni din viaţa noastră.
Le cerem lucruri pe care nu le pot face. Primul impuls pe care îl avem atunci când nu face ce îi cerem este să credem că este obraznic şi nu ne ascultă. Dar dacă pur şi simplu este prea greu de făcut?
Nu suntem deloc un exemplu bun de urmat. Degeaba batem apa în piua că trebuie să mâncăm sănătos dacă nici noi nu ne atingem de legume.
Cea mai mare investiţie de energie pe care trebuie să o facă un părinte este în caracterul copilului. Nimic nu ar trebui să fie prea mult pentru a ne ajuta copiii să fie optimişti, să aibă încredere în ei, să nu renunţe uşor, să se controleze, să fie curioşi, să fie conştienţi de calităţile şi defectele lor, să fie hotărâţi.
Foto: 123rf.com
