Noi, părinții de azi, în special mamele, vrem să le oferim copiilor noștri totul. Și puțin peste. Vrem să le oferim ce nu am avut noi, fie că e vorba de jucării, haine, cursuri de dans, balet, tenis sau vioară, grădinițe și școli mai bune, fie că e vorba de multă atenție, afecțiune, timp. Vrem să nu ducă lipsă de nimic, să nu cunoască grijile, supărările, să fie feriți de orice i-ar putea întrista sau frustra.
Și mi se pare perfect normal să ne dorim toate astea pentru ei și chiar mai mult. Sunt copiii noștri pe care i-am dorit, pe care îi iubim cu toată ființa noastră, așa cum nu credeam că putem iubi pe cineva. Sunt lumina ochilor noștri și au devenit sensul și scopul nostru în viață. E firesc să vrem pentru ei tot ce e mai bun și e firesc să ne dorim să-i ocrotim de orice le-ar răpi zâmbetul acela care ne luminează nouă viețile.
Mie una, mărturisesc sincer, numai gândul că ar putea suferi îmi frânge inima. Iar când știu că un lucru anume o face fericită mă dau peste cap și de cinci ori dacă e nevoie să fac acel lucru. Am remușcări de neimaginat atunci când greșesc față de copilul meu, mi-aș dori să fiu o mamă perfectă. Normal că nu sunt. Și, de multe ori, chiar mă gândesc că sunt mult prea departe de a fi perfectă și că ar trebui să mă străduiesc mai mult.
(...)
Citește mai mult pe fricidemamici.ro!
