În fiecare zi mi-e dat să văd o mamă care-și lasă copilul plângând la grădiniță, o alta care-l trage de-o mână, un tată care-i promite diseară tabletă dacă mănâncă tot, o mamă care-și machiază fetița de 6 ani, o alta care țipă să nu-și mai pună jambiere, sau altcineva, eu, de exemplu, care petrec întreg timpul în care sunt cu Andre la fotbal, vorbind aproape încontinuu la telefon sau butonând telefonul.
Există și-o explicație: deoarece ziua am timpul comprimat la maxim pentru a face tot ce am în program, când ajung la fotbal parcă intru într-o oază de liniște în care pot să finalizez lucrurile începute la birou, reușesc să frunzăresc ce se mai scrie pe facebook și chiar să citesc ceva articole interesante. Câteodată, plec în piața de lângă și mai fac ceva cumpărături.
Cu toate acestea, astăzi, după un meci în care Andre aproape că nu a fost deloc activ, i-am spus:
– Azi ai dormit în papuci. Nu prea ai jucat.
– Știi de ce nu joc?
– De ce?
– Pentru că și tu stai în papuci.
– Unde stau în papuci?
– La fotbal. Tu stai jos în papuci, stau și eu în papuci. Și nu joc.
Oricât de amuzant ar fi, un sâmbure de adevăr și frustrare cred că există. Eu stau în papuci în loc să mă uit la el, așa stă și el în papuci și nu joacă. Sau poate că de la ultimul accident în care a stat zgâriat pe față vreo 3 zile s-a speriat și a preferat să joace ”safe”. Sau poate, pur și simplu, nu a avut chef.
Sincer, nici nu știu dacă ar trebui să o iau atât de dramatic sau pur și simplu să-mi spun că a fost o dulce greșeală de înțelegere a expresiei și să ne continuăm viața în secolul vitezei, a drepturilor egale și a capitalismului care dă pe dinafară.
Cândva îmi propusesem să devin un model de mamă demn de urmat. Astăzi, îmi dau seama că mai îmi lipsesc fix 7 lucruri pentru a deveni una:
Răbdarea: de a răspunde la aceeași întrebare de zeci de ori, de a răspunde la apelativul ”mami” de 5 ori pe secundă, de a vorbi calm, dar hotărât, de a zâmbi când ultimul pahar tocmai s-a spart în a mia verificare a gravitației lucrurilor, în a nenumăratelor nopți nedormite pentru că ”mi-e frică de perdea”, în a miliardelor de lacrimi vărsate pentru că nu mai sunt bomboane în casă, în a sutelor de picioare primite în freză pentru că nu mai sunt bomboane în casă
Disponibilitatea: de a mă juca 5 ore pe zi fără pauză, de a face mâncare diversă și sănătoasă de două ori pe zi, de a face cumpărături pentru cele necesare în casă: în mod special, fructe și legume, de a merge la serviciu, de a duce și aduce copiii de la grădiniță și opționale, de a spăla rufe, întinde și călca, de a spăla vase, de a face curat în casă, de a scoate zăpada sau de a uda gazonul, în funcție de anotimp, de a rezolva probleme la telefon, de a răspunde la emailuri ce țin de familie, de a menține vii relațiile de prietenie, de a menține vie relația cu perechea, toate în același timp/ zi.
Inteligența emoțională: de a știi când e momentul potrivit de a pune limită și când ar trebui să mă las în voia instinctului, nevoii și dorinței personale, de a știi când trebuie să plângă și când trebuie ajutat să nu mai plângă, când trebuie lăsat să încerce și când trebuie ajutat să reușească, când trebuie înțeles sau când trebuie lăsat să înțeleagă, când e despre EI și când e despre MINE.
Rațiunea: de a alege școala potrivită, de a alege opționalele potrivite, de a alege meniul potrivit, activitățile potrivite, de a potrivi pașii la ritmul lui.
(…)
Citește mai mult pe mamipetocuri.ro!
