Se apropie perioada caldă şi ne vom îndrepta cu toţii la mare. Marea la care am visat atât tot anul. Despre care le-am povestit copiilor. În legătură cu care ne-au întrebat zi de zi – cât mai este până când mergem la mare?
Totul bine şi frumos până când - nu pot să cred aşa ceva! – copilul nu vrea să intre în apă. Nu vrea la tine în braţe. Nu vrea cu colac. Nu vrea cu rugăminţi. Îţi aminteşti vag că tatăl tău te-a luat pe sus şi te-a aruncat unde era apă mai adâncă. Să faci şi tu la fel? Dar parcă tu iubeai apa, nu mai puteau ai tăi să te scoată din apă. Ce să faci?
Ei bine, îţi spunem ce să nu faci. Pentru că am văzut o mulţime de părinţi care au transformat asta într-un război al lor personal. Copilul TREBUIE să intre în apă! Şi TREBUIE să se bucure de ea! Iar argumentele găsite erau printre cele mai nefericite:
Ce-i în neregulă cu tine?
Eşti un fricos!
Fratele / sora ta au intrat şi s-au descurcat minunat.
Nu ai niciun motiv să îţi fie frică.
Dacă te stresezi nu vei reuşi să intri.
Poţi intra, este o nimica toată.
În timp îţi va plăcea.
Ar trebui să încerci mai mult.
Nu înţeleg ce te-a supărat atât de tare.
Nu plânge.
Poţi mai bine de atât.
Toate aceste exprimări, deşi vor binele şi par raţionale, sunt de fapt pasiv agresive. Ele învinuiesc, nu ascultă. Şi nici nu liniştesc. Gândeşte-te că ţi s-ar spune ţie toate cele de mai sus când simţi că îţi este frică de ceva. Cel mai probabil te-ar enerva foarte tare.
Ce altceva ai putea face?
Să cumperi o piscină mică şi să pui apă de mare în ea.
Să vă jucaţi pe malul mării.
Să vezi dacă nu îl poţi momi cu un colac nou.
Să aştepţi câteva zile, poate îi trece frică.
Să accepţi că nu va intra în apă în acest an.
