Probabil că aţi observat şi voi că, după ce aţi avut copii, prietenii vechi au început să îşi arate mai puţin faţa. Probabil că i-aţi acuzat, ca şi mine, de egoism şi de incapacitatea de a-şi acomoda programul lor super-lejer la programul vostru super-încărcat.
Şi totuşi, stând de vorbă într-o seară cu o prietenă, am realizat că în mare parte este şi vina noastră. Din fericire a fost o discuţie uşoară, pentru că vorbea despre cum se comportă o altă prietenă de-a ei. Prin urmare, convenţia este că persoanele de faţă se exclud.
Copii.Copii.Copii
Ei bine, avea această prietenă o manie. Cum a făcut copii, cum totul era numai despre ei – de la toate fotografiile şi linkurile de pe Facebook până la ieşirea într-un bar. Pentru că normal, de ce să nu-l aduci şi pe copil, mai ales că acum nu se mai fumează?
Ce soluţii există? Ei bine, copilul are un tată sau se poate chema un bunic sau se poate lua o bonă astfel încât să nu strici seara tuturor. Sau măcar întrebi înainte dacă este ok să aduci şi copilul.
Ţine-l un pic te rog!
Logic, când ai un copil mereu ţi-ar mai trebui încă o pereche de mâini. Însă nu poţi exclama fericită: "Ce bine că eşti aici, ţine-l un pic te rog ca eu trebuie să… "
Pentru unii să ţină un bebeluş în braţe este similar cu a ţine o bombă. Şi, evident, nu te pot refuza, aşa că nu este de mirare că te ocolesc.
Nu pot veni
Ca orice mamă care se respectă, tu crezi până în ultimul moment că vei reuşi – vei putea să mergi în nu ştiu ce excursie peste câteva luni, vei putea ieşi într-o noapte la un concert. Doar că vine ziua cu pricina şi realizezi că nu poţi. Sau poate că ai putea, însă stresul este atât de mare încât nu se merită. Aşa că, fără prea multe fasoane, îţi laşi prietenii cu ochii în soare. Deci, nu te vor mai invita data următoare.
Ce ştii tu?
Am trăit şi am înţeles – să fii părinte este o situaţie la limită, în foarte multe sensuri. Asta ne-a transformat fără îndoială. Ştim cum eram înainte şi ştim ce am ajuns. Cu toate acestea, experienţele celorlalţi nu ar trebui privite de sus, ca şi cum ar trăi precum somnambulii, doar pe jumătate.
Alo?
Conversaţiile la telefon cu un părinte sunt îngrozitoare. Fie că se întrerup încontinuu ca să îşi liniştească copilul sau ca să împiedice un pericol, fie că pun copilul care de abia vorbeşte să poarte o conversaţie…mereu te lasa cu senzaţia că nu o vei mai face prea curând.
Dar, nu în ultimul rând, trebuie să recunoaştem că părinţii nu mai sunt de gască. Mereu sunt obosiţi, stresaţi, cu nişte poveşti greu de ingurgitat, fără sex-appeal, ce mai, nu tocmai oamenii pe care ţi-ai dori să îi vezi o oră după serviciu ca să te relaxezi după o zi grea.
