Hai, mami, te rog, încă 5 minute de concentrare, uite ce puțin mai e. Nu mai pot, tu înțelegi că nu mai pot? Nu îmi place, se repetă și e groaznic de plictisitor. Nu mai vreaaau! Cam așa sună un dialog cu Ana (clasa a II-a) când are de făcut teme la matematică. Nu mereu, uneori le termină repede, dar tot nu îi place. Nu matematica în sine, ci modul de abordare. Formularea exercițiilor, abordarea din carte, absurdul cerințelor, repetitivitatea pe care nu o înțelege și uneori nu mai vrea să o înghită. În momentele astea îmi amintesc de cel mai mare regret din viața de părinte. Cel mai mare regret al meu, așa cum simt și văd că se raportează copilul meu la lume și la viață.
Nu regret că nu am alăptat-o până la 2 ani, cum scrie la carte. M-am chinuit mult să o hrănesc la sân atât cât am putut și probabil dacă mă stresam și mai mult aș fi fost obosită și frustrată.
Nu regret că nu am știut să practic parentingul blând de la început
La început nu auzisem de attachment parenting, de educație cu blândețe, de a răspunde la nevoile copilului în mod empatic. Am aplicat uneori metode cu care acum nu sunt de acord și pe care nu le-aș mai practica.
Nu regret că nu am educat-o în sistem alternativ. Sigur, mi-ar fi plăcut să îmi educ copilul în stilul Montessori acum că știu mai multe despre filosofia asta, sau într-o altă metodă alternativă. Nu am avut însă la timp toate instrumentele și cunoștințele necesare și am făcut și eu ce m-am priceput. Când mă uit la ea, spun că am făcut treabă bună (Cra Cra :-)).
Nu regret toate greșelile pe care le fac zilnic
(...)
Citeşte mai mult pe pisicapesarma.ro
Sursa foto: Pisicapesarma
