În fiecare noapte, după ce adorm, mă strecor la ei în cameră să mă asigur că sunt bine. Bag capul pe uşă, respir cât mai uşor posibil şi mă îndept către patul lor, să le mai văd o dată chipul liniştit. Le adulmec mirosul atât de proaspăt… de inocent. Îi sărut pe obraji. Se întâmplă uneori să îmi simtă buzele şi să zâmbească, iar atunci… inima mi se topeşte pe loc. În momentele acelea de linişte, în întunericul nopţii, parcă le aud inimioarele cum bat. Atunci… în acele momente… conştientizez cel mai tare că…
Aceşti copii sunt ai mei. Par nişte vorbe goale, dacă nu eşti mamă să înţelegi, dar da…. copiii aceştia minunaţi sunt ai mei.
Nu sunt decât doi oameni, în lumea asta, care ştiu cum se aude inima mea, în interior. Primele mişcări pe care le-am simţit în burta mea au fost ca o adiere uşoară produse de aripile unui future. Eu am simţit prima dată cum mişcă aceşti doi mici oameni. I-am cunoscut înainte să le văd feţişoarele blânde, i-am ştiut înainte să fie văzuţi de ochii umani.
Copiii aceştia… sunt ai mei.
Deşi îi cunosc de doar câţiva ani, simt că au fost lângă mine o viaţă. I-am învăţat să râdă, să mănânce, să meargă, să citească, să stea pe bicicletă, să se bucure de fiecare lucru…
Ei mi-au oferit darul unei căsnicii minunate. Ei mi-au arătat frumuseţi pe care nu le cunoscusem niciodată, ei mi l-au arătat pe tatăl lor aşa cum nu l-am mai văzut vreodată. Eu şi el, construind lumea copiilor noştri, am făcut cel mai măreţ lucru pe care l-am putea face vreodată.
Ei mi-au făcut viaţa infinit mai frumoasă. Ei au făcut ca lacrimile mele să îmi ardă obrajii mai tare ca niciodată, ca râsul să îmi bucure inima cum nu aş fi crezut vreodată.
Ei m-au făcut mamă. Datorită lor, eu sunt mamă.
Ei sunt ai mei.
Copiii mei m-au învăţat ce înseamnă să fii mamă. Ei mi-au arătat ca a fi mamă nu se rezumă la a sta acasă şi a te ocupa de educaţia lor, nici la a fi mama care munceşte cât mai mult pentru a le asigura cel mai bun trai. A fi mamă nu este despre alăptare şi nici despre hrănirea cu biberonul. Nu este nici despre jocurile pe care le fac cu ei. Nici despre tantrumuri. Nici despre planuri. Nici despre râsete.
Maternitatea îţi stă în fiecare os, în fiecare părticică din corp, în fiecare celulă.
Copiii aceştia sunt ai mei. Numai pentru moment, ştiu, dar sunt ai mei.
Ştiu că în fiecare zi care a trecut ei s-au mai îndepărtat puţin de mine. Deşi eu voi fi mereu locul la care se vor întoarce, deşi eu voi fi mereu acolo, să îi ţin de mână, va veni ziua în care nu vor mai avea nevoie de mine, atât de mult cât au acum. Va veni o zi în care vor aparţine altcuiva. Deşi îmi doresc să nu îşi aparţină decât lor înşişi, întotdeauna…
► Citeşte şi Timpul petrecut alături de copiii noştri nu va fi niciodată de ajuns
Va veni o zi în care îşi vor întemeia propria familie şi altcineva, alte suflete mici îşi vor începe călătoria cu ei.
Dar acum… ei sunt ai mei şi iubesc iubesc fiecare clipă, fiecare moment în care sunt cu nervii întinşi la maximum, fiecare părticică din corpul lor, iubesc mirosul lor, iubesc ochii lor, vocea lor… Îi iubesc cu totul.
Acum sunt ai mei şi eu respir uşurată…
