Ne prăbușim, copile. Cu toții. Fugim, ne îmbulzim, aruncăm unii într-alții, furăm timp, nevoi, absurdități.
Alții își umplu rafturile din bucătărie și nu se opresc. Alții își plâng de milă. Alții spun că nu se sperie, deși le este frică.
Unii sunt obsedați de știri, alții citesc romance sau se îmbată ca să uite.
Copile, dacă eu, omul tău mare, m-oi prăbuși, păi vreau să-ți las asta aici scris.
Copile, ajută în viață pe cine poți. Uită-te și în dreapta și în stânga și în față și mai ales, copile, uită-te în urma ta. În fond, nu banii sunt tot, deși treaba asta cu banii pare ceva inadmisibil.
Copile, țineți-i aproape pe ăi’ mai bătrâni. Ei sunt cei mai sensibili. Mai sună-ți, din când în când, bunica, străbunica, bunicul, străbunicul.
Copile, tu ești atât de viu, pur și crâncen, încât îmi dovedești încă odată și încă odată că tu ești...
(...)
Citește mai mult pe miculmarc.ro
