Mă duceam să-mi iau copiii de la școală. Am parcat rapid pe unul dintre puținele locuri rămase libere și m-am îndreptat spre intrarea în clădirea școlii. În față, părinți, bunici, frați mai mari sau chiar bone se strânseseră deja în așteptarea micuților. Eu m-am așezat în fața ușii din stânga, așa cum ne înțelesesem cu doamna învățătoare ca să nu se creeze confuzie când ies toate clasele.
Și cum mă uitam lung prin geamul ușii ca nu cumva să o fi ratat pe Beti care ar fi putut ieși mai devreme, am văzut-o uitându-se la mine. I-am zâmbit, iar ea mi-a zâmbit înapoi. Apoi, mirată că nu vine spre mine i-am făcut cu mâna și-am chemat-o. Iar ea m-a chemat înapoi.
(...)
Citește mai mult pe mamipetocuri.ro
