Una dintre cele mai mari temeri ale unei mame care decide să pună punct unei relații este că puiul nu va avea cui să îi spună tată. Că vor fi judecate de cei din jur. Cum trece o mamă singură peste această frică? O întrebare la care mămica-blogger Andreea Cacerovschi încearcă să găsească un răspuns...
Pentru multe dintre noi, mămicile divorţate, care îşi cresc copiii singure sau al căror fost nu mai face demult parte din viaţa copilului (în unele cazuri nu a făcut parte niciodată), este destul de apăsător gândul că cel mic nu mai are cui spune tata. Sau că nu a spus cuvântul ăsta niciodată.
Sau dacă l-a spus nu a ştiut ce înseamnă. Fiindcă am fost educaţi în spiritul familiei, ne-am jucat de-a mama şi de-a tată, copiii fără tată erau compătimiţi, uneori marginalizaţi , fiindcă pentru unele dintre noi tata a fost mereu acolo, sau, dacă nu mereu, măcar când avea timp, însă a făcut parte din viaţa noastră.
Şi iată că viaţa te-a adus aici,în momentul ăsta în care realizezi că sunteţi doar voi, fără „capul familiei” şi micuţul tău nu are cui spune tata. Şi ce dacă? Poate că e mai bine aşa atâta vreme cât tatăl lui a făcut parte din viaţa lui doar în primele luni de la naştere şi atunci o oră-două pe zi. Poate că e mai bine aşa atâta vreme cât, în timp ce îl ţinea pe bebeluş în braţe, obişnuia să ţipe la mama lui. Atâta vreme cât o înjura, o ameninţa sau o lovea .Sau o distrugea psihic încercând să îi bage în cap că nu e bună de nimic. Atâta vreme cât prefera să îşi petreacă timpul în baruri decât împreună cu familia lui. Atâta vreme cât îşi umilea soţia în fața rudelor sau a prietenilor. Atâta vreme cât se mândrea că are un fiu, un urmaş, în faţa întregii lumi, însă preferă să bea banii decât să îi ia copilului lapte praf (asta deja e pe cât de clasică pe atât de nasoală).
Atâta vreme cât familia să îl aştepta cu drag acasă, iar el se ducea la alta(tot clasică şi tot nasoală). Atâta vreme cât ea l-a implorat să se schimbe măcar de dragul copilului iar el a promis solemn, însă a doua zi a luat-o de la capăt. Atâta vreme cât erau şanse foarte mari ca primele cuvinte învăţate de copil să fie înjurături. Atâta vreme cât uneori cel mic se trezea în ţipete, zgomot de obiecte sparte şi adormea plângând, în miros de aburi de alcool. Atâta vreme cât copilul va avea toate şansele să nu devină un astfel de tată. Pentru că, se ştie,” like father,like son”.
Aceasta nu este povestea mea. Poate doar jumătate. Aceasta este povestea a milioane de femei care tremura de teamă că, dacă pleacă, puiul nu va avea cui să îi spună tată. Că vor fi judecate de cei din jur. Că nu se vor descurca singure.
(...)
Citește mai mult pe mamidetrei.wordpress.com!
Foto: 123rf.com
