În liniștea serii de Ajun, stau pe podea lângă bradul pe jumătate luminat. Mirosul de portocale și scorțișoară plutește în aer, amestecat cu cel al hârtiei de împachetat, proaspăt ruptă din sul. În mâini țin o panglică roșie, iar lângă mine se află un morman de cadouri care așteaptă să fie așezate cu grijă sub brad. Nu mai sunt copilul care numără orele până dimineața, ci mama care pregătește magia pentru cel mai prețios dar al vieții mele: copilul meu.
Când eram mică, Crăciunul era despre mine. Era despre ce voi găsi sub brad, despre luminile care se reflectau în sclipirea globurilor și despre curiozitatea care mă ținea trează până târziu. Acum, magia s-a mutat. Nu mai alerg dimineața spre brad cu inima tremurândă de nerăbdare. Acum aștept altceva: râsul lui, ochii lui mari care se umplu de uimire, exclamațiile lui entuziaste care răsună prin casă. Sunt Moș Crăciun acum. Și nu e o povară, e un privilegiu.
În acea dimineață, casa miroase a brad proaspăt și cozonac cald. Îmi beau cafeaua în tăcere, urmărindu-l cum sare din pat și aleargă spre sufragerie. Sunetul micilor lui picioare care tropăie pe parchet mi se pare cel mai frumos colind. Și apoi, momentul acela: găsește cadourile. Ochii lui strălucesc mai tare decât orice beculeț de pe brad. Fiecare exclamație, fiecare „Uau, mami, uite!”, îmi inundă sufletul cu o fericire greu de descris.
Citește și Eu sunt mama… adică Moș Crăciun, elfii și magia Crăciunului
Detalii care scriu povestea
Pentru mine, magia Crăciunului stă în detalii. În mirosul de mandarine care se simte când curăță fructul cu mâinile lui mici. În sunetul hârtiei care foșnește când desface cadourile. În modul în care își ridică privirea spre mine, căutând să vadă dacă și eu sunt la fel de entuziasmată. Și sunt. Poate chiar mai mult.
Bradul strălucește, dar cele mai frumoase lumini sunt cele din ochii lui. Camera e plină de râsete, de jucării care deja zboară pe podea, de amintiri care se scriu în timp real. Tot ce e în jur – de la aroma de vanilie a prăjiturilor la căldura care se simte în aer – devine o parte din povestea noastră comună.
Lecția Moșului
Am învățat că să fii Moș Crăciun nu e doar despre cadouri. Este despre a-ți pune sufletul în fiecare detaliu. Despre nopțile târzii petrecute împachetând, gândindu-te la bucuria care va urma. Despre sacrificii pe care le faci fără să clipești, pentru că știi că acele momente sunt mai valoroase decât orice altceva.
Moș Crăciun e simbolul iubirii care nu cere nimic în schimb. Și în fiecare an, rolul meu devine mai clar: nu e doar să aduc daruri, ci să creez magie. Să creez acea senzație pe care o va purta cu el toată viața, chiar și când va afla că Moșul nu vine pe horn.
Crăciunul, oglinda fericirii lui
Crăciunul a devenit oglinda sufletului copilului meu. În timp ce el își descoperă jucăriile, eu descopăr bucuria de a-l vedea fericit. În timp ce el desface cadourile, eu desfac straturi din propria-mi inimă și găsesc comori pe care nu știam că le am: răbdare, generozitate, iubire fără limite.
Într-o zi, când va fi și el părinte, sper să simtă ce simt eu acum. Sper să înțeleagă de ce stăteam trează nopțile de Ajun, de ce mă bucuram mai mult decât el când deschidea un cadou, de ce Crăciunul însemna pentru mine mai mult decât o sărbătoare. Înseamnă iubire, în cea mai pură formă a ei.
Nu mai sunt copilul care așteaptă. Sunt mama care dăruiește și copilul care se bucură când dăruiește. Și în fiecare râset, în fiecare privire entuziastă, în fiecare îmbrățișare spontană, găsesc cel mai frumos dar: fericirea copilului meu.
Acum sunt Moș Crăciun. Și este cel mai minunat rol din viața mea!
