Scriu acest text la o cinci săptămâni de când am născut al doilea copil. Cred sincer că dacă l-aș fi scris în primele lui zile de viață, cu toate trăirile mele la cald, m-aș fi simțit acum foarte vinovată. Am lăsat să treacă un pic de timp peste viața mea cu doi copii, viața noastră ca familie cu patru membri. Acum, când emoțional sunt mai bine, parcă se simte altfel schimbarea aceasta. Așa că pot scrie.
Mama este mamă a patru copii, trei fete și un băiat. Niciodată, dar niciodată, nu am întrebat-o cum e să iubești patru copii. Când eram mică, nu mai știu exact câți ani aveam, cred oricum că m-a ținut povestea asta mai multă vreme, eram convinsă că mama ne iubește diferit. Apoi veneam în fața mea și-mi spuneam, ca unui om mare: „Nu are cum să vă iubească diferit, vă iubește pe toți la fel.”
Acum sunt și eu mamă. Mamă de doi. Doi băieți. Până să îl nasc pe al doilea, eram convinsă că îi voi iubi pe amândoi la fel, din prima clipă. Nu a fost așa. Habar nu am dacă asta li se întâmplă tuturor mamelor care au mai mult de un copil, nu vreau să generalizez. Dar mie așa mi s-a întâmplat.
(...)
Citeşte mai mult pe oanabotezatu.ro
