Ești cel mai frumos dintre toți copiii din lume.
Ai ochi de fluture strălucitor (habar nu am dacă fluturii au ochii și cum arată, nu râdeți de mine).
Ești minunat!
Acestea i-am spus așa cum stătea pe pieptul meu nemișcat și a început să mijească ochișorii treptat până la adormire.
Acum când va scriu stau cu nările pătrunse în pămătuful lui de păr deschis, cu miros de uscat și de soare, miros de boboc de rață. Îi respir firele de păr grămadă și vă scriu cum copilul meu de doar 4 anișori m-a învațat empatia în noaptea aceasta.
De fiecare dată am avut cu copilul meu un fel de rutină înainte de somn, acele gesturi repetitive, ca și cum îmi dădea de înțeles că nu se va desprinde niciodată de mine. De mine, mama lui. La început a fost adormirea la syan. Dacă nu simțea sânul dezvelit lângă el, mirosul, laptele, porțiunea aceea din pielea mea, nu adormea nicicum. După doi ani și puțin a început să ceară să își așeze doar mâna pe unul dintre sânii mei. Apoi, de curând, a renunțat și la asta. Însă negreșit, îmi cere în fiecare seară înainte de culcare să îl mângâi.
Mami, mă mângâi? (...) Citește mai mult pe www.miculmarc.ro
