Toata lumea lauda mamicile care au reusit ceva: sa gateasca cele mai interesante feluri de mancare si sa le faca poze fascinante, sa scape imediat de kilogramele de dupa nastere, sa nu iasa nemachiate din casa, sa infiinteze o biblioteca pentru copii, sa ...
Eu as vrea sa laud mamica normala. Cu ea as vrea sa fiu prietena. Si catre ea aspir. Dar ce este aceasta mamica normala? Cum este ea? Ei bine, o poti recunoaste dupa asta:
Nu judeca restul mamelor si, mai ales, nu vorbeste de rau despre eforturile lor de a-si creste copiii. Am vazut, pe propia piele cat de repede se cade in greseala de a judeca, de a cataloga, de a crede ca sigur fac parintii ceva gresit daca copilul face... Si aici umpleti voi cu ce credeti fiindca aproape nu exista domeniu al vietii private care sa nu fie pasibil de a fi criticat. Am facut-o si eu, de nenumarate ori in gand atunci cand observam un comportament care nu mi se parea normal. El fiind, desigur, cat se poate de explicabil si usor de inteles daca as fi fost in situatia cu pricina. Insa nu eram.
Nu are raspunsuri pentru orice. Si nici nu aspira la asa ceva. Insa incearca sa le gaseasca pentru lucrurile care o intereseaza. Unele mame isi doresc neaparat ca sa ii ofere copilului o educatie mai deosebita si cauta luni de zile acea scoala care are valorile respective. Sau, daca nu gaseste, incearca sa i-o creeze acasa. Altele ar vrea sa isi creasca copilul cat mai liber, in natura si in fiecare weekend isi pun cortul in spate in cautare de destinatii frumoase. Inteleg insa faptul ca o asemenea alegere nu face cu nimic mai prejos alegerile celorlalti.
Isi asuma responsabilitatea cresterii copiilor. Si cand spun asta nu vreau sa zic ca ar face-o singure, sau fara niciun ajutor, sau fara sa aiba alta preocupare in afara de aceasta. Doar ca inteleg ca trebuie sa se implice si le face placere sa se implice cat mai mult posibil. Pe o mama o recunosti dupa faptul ca stie sa iubeasca neconditionat, dar si dupa faptul ca in permanenta isi face griji si calcule cum sa procedeze ca sa ii fie copilului mai bine. Iar daca este vorba de luat o decizie mai dificila sau de facut ceva mai putin placut, nu se asteapta sa o faca altcineva in locul ei.
Accepta ca nu poate arata ca acum 10 ani si nu avea copii. Da, corpul nu mai este perfect, hainele de atunci nu mai intra pe ele, poate ca ies din casa luand in mare graba ceva si rimelul ar trebui aruncat pentru ca nu s-a mai uitat nimeni la el de doi ani de zile. Si toate acestea nu reprezinta o tragedie, pentru ca nu aspectul te defineste, ci ceea ce simti si modul in care iti traiesti viata. Daca poti accepta ca nu arati in cea mai buna forma a ta si, probabil, nici nu o vei face prea devreme de acum inainte, fara sa te lasi inghitita de vina si regrete, ei bine, atunci esti o mamica perfecta.
Recunoaste ca lucrurile o cam depasesc uneori. Si-ar dori sa fie toate ca la carte, insa chiar nu se poate. Peretii mai sunt mazgaliti in fiecare zi cate putin, copiii mai scapa cu mana in sacul cu dulciuri, de vreo trei saptamani mananca acelasi lucru in fiecare zi, nu si-a batut capul cu costumul pentru serbare, a uitat sa spuna 'la multi ani' cuiva apropiat si a ales o destinatie ingrozitoare de vacanta. Lauda pe cine reuseste, insa se intelege si pe sine atunci cand lucrurile nu sunt roz.
Are un sentiment aproape permanent de vinovatie fiindca nu stie cum sa le impace pe toate. Cum sa lucreze, dar sa stea si cu copiii? Cum sa nu-i refuze pe copii, dar sa aiba timp si pentru sot? Cum sa strecoare si lucruri facute pentru ea insasi intr-un program in care toate sunt facute cu intarziere? Ei bine, mamica normala nu are un raspuns pentru toate acestea si este in permanenta in cautarea unui echilibru. Uneori il gaseste, alteori nu.
Tie ce mamica iti place?
