Sari la conținut

Psihologia mamei: minciunile care ne strică viața

Atunci când eşti mama nu înveţi o mulţime de lucruri numai despre copii, ci şi despre tine ca persoană – ce poţi să faci, la ce te pricepi mai bine, care este momentul în care spui NU. Este normal să fie aşa, pentru că a fi părinte presupune şi a-ţi regândi în întregime viaţa pentru că trebuie în permanenţă să faci faţă la noi şi noi provocări.

Acest întreg proces este foarte obositor. Nici nu este de mirare că uneori eşti atât de îngândurată încât nu mai poţi să dormi noaptea. Şi, din păcate, noi avem obişnuinţa de a-l complica şi mai tare prin câteva minciuni pe care ni le spunem singure. Uite la ce obişnuinţe de gândire ar trebui să renunţăm ca să nu ne mai sabotăm:

Cealaltă mama este mai bună

Comparaţii între noi şi alţii am făcut tot timpul, dar parcă niciodată nu sunt mai des întâlnite decât atunci când suntem mame. Parcă ni s-a spălat creierul de toată experienţa de viaţa adultă şi ne-am întors înapoi în liceu. Numai că acum nu ne comparăm lungimea părului, ci cât de bune mame suntem.

Ca şi atunci, comparaţiile nu duc nicăieri. Dacă încontinuu te compari cu ceilalţi vei ajunge non stop să îţi dai note proaste pentru că nu eşti obiectivă nici cu tine nici cu ceilalţi. Mereu scoţi în evidenţă ce este bun la ceilalţi şi ce este rău la tine.

Mult mai bine este să trăieşti fără niciun fel de comparaţie şi bătăliile pe care le ai de dus să fie doar cu tine şi ceea ce ţi-ai propus tu să faci.

►Citește și despre Starea de bine a mamei.

Trebuie să îi ajut pe copiii mei să nu greşească vreodată

Ne dorim numai bine pentru copiii noştri? Normal, doar îi iubim. Cu toate astea trebuie să ne învăţăm să îi lăsăm să se descurce singuri. Şi să eşueze. Chiar dacă acest eşec ne dă dureri de stomac. 

Altfel nu vom face altceva decât să transferăm copiilor din anxietatea noastră şi îi vom împiedica astfel să încerce lucruri noi. Cine a spus că este simplu să fii părinte?

L-am stricat pe copil pe viaţă

Mamele au tendinţa de a vedea totul la un nivel exacerbat. Şi îşi impun singure fel de fel de scopuri, adesea încă înainte că bebeluşul să vorbească: nu îl voi lăsa la televizor, nu îi voi da voie să bea suc din comerţ, îl voi învăţa să aibă o inimă bună, îi voi învăţa să îşi strângă întotdeauna jucăriile etc. Şi în timp ce voi obţine toate acestea nu voi fi o mamă cicălitoare, ci una cool, calmă, ba chiar şi la curent cu tot ceea ce este acum la modă.

Să ne relaxăm. Desigur că aceste idei sunt bune ca să te ghideze. Dar nu are sens să te minţi spunându-ţi că ar putea să fie 100% îndeplinite. Fiecare mai are nevoie din când în când de puţină libertate, inclusiv copiii noştri.

Cu cât fac mai multe cu atât sunt o mamă mai bună

Visez la momentul în care copilul va dori să înveţe un instrument muzical. Visez la momentul în care îşi va dori să se apuce de un sport şi nu îmi va spune după câteva şedinţe că toate acele exerciţii sunt mult prea plictisitoare.

►Citește și despre Doza de fericire: 3 moduri pentru o administrare zilnică

Mă gândesc că fac prea puţine ca să îl aduc pe „calea cea bună”. Poate dacă aş schimba profesorul, poate dacă aş schimba prietenii, poate dacă i-aş da recompense, poate dacă am discuta mai mult... Aşa, noi ce facem? Mergem zilnic în parc şi ne jucăm împreună până ni se tocesc pantofii. 

Dar de ce nu m-ar face asta o mamă bună? Până la urmă eu nu-i dau 10 minute de atenţie. Ci ore întregi, afară, la aer, ca să crească sănătos.

Dacă îmi iau timp pentru mine însămi atunci sunt egoistă

Multe femei au fost învăţate să gândească aşa. Au văzut la mama lor că muncea până la epuizare pentru familie, fără niciun moment pentru ele însele. Şi s-au gândit că aşa trebuie să se întâmple lucrurile. 

Iar acum noi trebuie să ne chinuim să înţelegem că nu este normal aşa. Să nu ne simţim vinovate pentru că stăm cu o carte în mână. Să nu ne simţim vinovate că nu venim într-o seară în fugă acasă. Să nu ne simţim vinovate pentru ce ne cumpărăm pentru noi. 

Avem nevoie cu adevărat de mai mult timp? Nu, de fapt trebuie să învăţăm să învăţăm să vedem lucrurile altfel, într-un mod mai pozitiv.

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!