Atunci când spui DA pentru totdeauna, nu te gândeşti că va veni o zi în care îţi vei dori să nu te mai întâlneşti niciodată cu persoana căreia i-ai jurat credinţă. Iar gândurile zboară şi mai departe, în momentul în care tu şi el deveniţi părinţi. Cu toate acestea, în anumite situaţii relaţia de cuplu se degradează atât de tare, încât singura soluţie rămâne divorţul. Cât de tare îl afectează pe copil separarea părinţilor şi, mai ales, la ce vârstă este el cel mai tare traumatizat de separarea propriu-zisă a părinţilor, ne spune psihologul pentru copii Scott Carroll.
► Citeşte şi Căsnicia noastră era pe punctul de a eşua - dar am schimbat un lucru minor
„Probabil vârsta la care divorţul părinţilor îl afectează cel mai puţin pe copil este sub doi ani”, explică medicul. Până la vârsta de 3 ani, memoria prinde contur, aşa că, deşi micuţul este conştient la nivel emoţional de schimbările care se produc (mult mai puţin decât la nivel cognitiv), în cazul unui divorţ nu resimte decât dispariţia unei figuri de care s-a ataşat.
După împlinirea vârstei de trei ani, momentul în care copilul este cel mai tare afectat de un divorţ este la aproximativ 11 ani. „La această vârstă, el are capacitatea de a înţelege importanţa relaţiei dintre părinţi. S-a ataşat profund nu doar de mamă, ci şi de tată, şi percepe familia drept o unitate de care are nevoie. În acelaşi timp, la 11 ani copilului îi lipseşte independenţa, este egocentric şi internalizează puternic destrămarea familiei.”
„Nu divorţul este cea mai traumatizantă experienţă”, explică dr. Carroll, „ci conflictul în sine”.
Conflictele devin cu atât mai dureroase pentru copil, cu cât confruntările au loc în faţa copilului. Iar cel mai rău este atunci când părinţii îşi transmit mesaje prin intermediul copilului sau îşi denigrează partenerul în ochii celui mic.
Numai în cazuri excepţionale, divorţul poate fi benefic: separarea este preferabilă confruntărilor frecvente!
► Citeşte şi Trei consecinţe pe care statul împreună de “dragul copilului” le are chiar asupra celui mic
Înainte de perioada pubertăţii, trauma este cu atât mai puternică pentru copil, cu cât unul dintre părinţi încetează să mai fie părinte. Dacă mama sau tatăl refuză să îşi mai facă datoria de părinte, copilul se va simţi abandonat şi incomplet. „Cel mai rău lucru ce i se poate întâmpla unui copil este ca unul dintre părinţi să nu se mai implice”, explică dr. Carroll. „Dacă vrei să vezi un copil depresiv, priveşte-l când realizează că mama sau tata a ieşit complet din viaţa lui”. Iar sentimentul de abandon este justificabil mai ales în contextul în care la vârsta de 11 ani copilul este egocentric – „Cu ce am greşit, de nu mă mai iubeşti?”, se va întreba el.
Lucrurile se schimbă, însă, odată cu apariţia pubertăţii. Copilului i se dezvoltă independenţa şi spiritul critic, motiv pentru care legătura cu familia se slăbeşte uşor. “La vârsta pubertăţii, copilul acceptă şi înţelege mai uşor divorţul părinţilor”.
„Cel mai important este ca părinţii să rămână părinţi, după divorţ. Să încerce să comunice cu (fostul) partener, de dragul celui mic. Învăţaţi să colaboraţi, de dragul copilului. Trebuie să găsiţi o soluţie!”, sfătuieşte dr. Carroll.
► Citeşte şi Interesul copiilor, mai presus de divort
