Sari la conținut

Cum să te comporți cu un soț care se enervează foarte ușor

Specialiștii compară traiul alături de un soț coleric cu mersul pe un lac înghețat, care se sparge atunci când te aștepți mai puțin. Ești tot timpul în alertă și pășești cu grijă, de teamă să nu se spargă gheața de sub picioare, provocând zgomote și înțepături în tot corpul.

Deși este evident că manifestările colerice ale partenerului te fac să te simți inconfortabil și te duc uneori la capătul puterilor, întrebarea care se pune adesea este: poți renunța? Te poți despărți de bărbatul pe care l-ai ținut de mână, în fața lui Dumnezeu, pentru că atunci când întâlnește o situație inconfortabilă se enervează, țipă și creează o stare de tensiune?

Răspunsul depinde de tine și de modul în care își manifestă starea de nervozitate, spunem noi; doar țipă și “se agită” sau te și agresează fizic și verbal, jignindu-te?

Pentru că noi nu suntem de acord cu agresiunile de niciun fel și considerăm că astfel de comportamente nu trebuie acceptate, ne vom rezuma doar la a oferi câteva sfaturi cu privire la reacția pe care noi, soțiile, ar trebui să o avem în fața bărbatului care se enervează cu ușurință, fără a deveni, însă, violent. Iată ce trebuie să facem pentru a-l ajuta să se calmeze și renunțe la comportamentul coleric?

Nu pune gaz pe foc – Nu, nu încerca să îl calmezi arătându-i cum este atunci când cineva țipă la tine! Furia are o caracteristică importantă: este temporară! Așa că cel mai bine este să îl lași să își manifeste nervii de unul singur, pentru că altfel conflictul poate escalada și dura mult mai mult decât ar trebui să se întâmple, în mod normal. Amintește-ți, furia va trece, dar cuvintele pe care vi le adresați în momentele de maximă tensiune pot lăsa cicatrici pe viață. În general, durează aproximativ 20 de minute până ce trece efectul adrenalinei, deci măcar în această perioadă încercați să evitați dialogul.

Pune-te în locul lui – Încearcă să observi motivele care stau în spatele comportamentului lui. Are probleme la locul de muncă? Probleme financiare? Într-adevăr, nicio problemă nu justifică manifestările colerice, însă aflând cauzele putem preveni acest comportament, în viitor.

Setează limite – Una dintre cele mai mari greșeli în astfel de situații este că soția nu impune niciun fel de limită. Este important ca soțul să înțeleagă până unde poate merge, în aceste momente. Dacă ai spus fără jigniri, atunci fără jigniri trebuie să fie și de acum înainte! Impunerea de limite este cea mai bună strategie în managementul furiei.

Insistă asupra respectului – Cu toții am spus lucruri la nervi, pe care le-am regretat, ulterior. Îi timpul situației tensionate, îi poți spune „Văd că ești nervos și mi-aș dori să aud ce te supără, dar o sa plec în bucătărie/afară și reluăm discuța când vei fi mai respectuos”.

Dacă soțul își cere scuze după ce s-a manifestat coleric, acceptă-le și spune-i „Îți accept scuzele, înțeleg că te-ai comportat așa la nervi, dar să știi că mi-ai rănit sentimentele”.

Dacă a fost violent, părerea noastră este să cauți ajutor de specilitate.

► Citește și Probleme în cuplu: Cu ce fraze poţi sparge liniştea, atunci când între tine şi soţ s-a lăsat o tăcere apăsătoare

Sursa foto: Free pik

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!