Tindem să credem că sarcina și, implicit, maternitatea, determină schimbări fizice doar mamei. Dar se pare că nu este deloc așa. Doar pentru că nu este tatăl cel care poartă în pântec un om, nu înseamnă că el rămâne neschimbat.
Anna Machin, antropolog ce studiază aspecte privind paternitatea, la Universitatea din Oxford, și-a propus să cerceteze ipoteza conform căreia tații nu sunt biologic și psihologic la fel de bine pregătiți ca mamele, să aibă grijă de copil, deoarece nu simt pe propria piele mirajul schimbărilor fizice determinate de sarcină, naștere și alăptare.
Drept consecință, la venirea pe lume a copiilor ei se confruntă cu o stimă de sine scăzută, punându-și la îndoială capacitățile de părinte: oare o să fiu un părinte bun? Oare o să mă pot conecta cu copilul? Cum o să știu ce să fac?
Din punctul meu de vedere, nu doar personal, ci și profesional, ideea că tații sunt mai puțin pregătiți ca mamele, să fie părinți, este puțin probabil să fie adevărată. În fapt, sunt șanse ca nu toți proaspeții părinți, mame sau tate, să aibă instinct patern (eu, cel puțin, la început nu mă simțeam deloc pregătită).
În esență, eu cred că paternitatea este un fenomen biologic, la fel ca maternitatea, susține Anna Machin.
► Citește și De ce au copiii nevoie de taţi, în vieţile lor. "Efectul patern" asupra copilului
Iată argumentele ei:
Nivelul de testosteron scade
Să luăm, spre exemplu, testosteronul, hormonul tipic masculin ce joacă un rol extrem de important în dezvoltarea fătului masculin, dar și formarea bărbatului, la pubertate. Testosteronul este responsabil, în foarte mare măsură, să motiveze bărbații să își găsească partenere; astfel, cu cât nivelul acestui hormon este mai mare, cu atât bărbatul este mai atractiv. Dar să fii un tată de succes implică altceva: să te concentrezi pe nevoile familiei și să reziști tentației de a căuta un alt partener. Deci, experții cred bărbații s-au adaptat astfel încât nivelul de testosteron să scadă, odată cu întemeierea familiei.
Într-un studiu efectuat pe o perioadă de 5 ani, publicat în 2011, Dr. Lee Gettler, antropolog american, a studiat 624 de bărbați burlaci, fără copii, din Philippine, cu vârse între 21 și 26 de ani. Dr. Gettler de descoperit astfel că la 465 dintre acești bărbați, care au și devenit tați în această perioadă, nivelul de testosteron a scăzut cu până la 34 % față de cei rămași burlaci și fără copii.
Din acel moment, s-au întreprins și alte studii în aceeași direcție, confirmând concluzia lui Lee Gettler. Mai mult, se pare că, cu cât scăderea de testosteron este mai mare, cu atât mai buni îngrijitori devin bărbații. De asemenea, scăderea nivelului de testosteron este și invers proporțională cu eliberarea hormonilor responsabili de crearea unei legături strânse cu copilul – oxitocină și dopamină: cu cât nivelul de testosteron scade, cu atât cresc hormonii oxitocină și dopamină.
Creierul pare să se schimbe
Chiar și creierul pare să se schimbe, venind în ajutorul taților, pentru a le asigura aptitudinile necesare a de fi buni părinți. În 2014, Dr Pilyoung Kim, om de știință soecializat pe dezvoltare neurologică la Universitatea din Denver, a așezat 16 proaspeți tătici la un aparat de imagistică prin rezonanță magnetică, o dată în primele 2-4 săptămâni de viață ale bebelușului, iar apoi între săptămânile 12 și 16. Astfel, Dr Kim a ajuns la concluzia că, la nivelul creierului taților, s-au produs aceleași schimbări ca la nivelul creierului mamei: Rezultatele au arătat creşteri ale mai multor regiuni ale creierului precum hipotalamusul, cortexul prefrontal şi amigdala, care au rol în procesarea emoţiilor, înţelegere şi motivaţie paternă. Cu alte cuvinte, creierul se „remodelează” pentru a ajuta la stabilirea şi fixarea ataşamentului între mama/tata şi copil, lăsând pe plan secund alte aspecte, care nu au legătură cu bebeluşul.
Mai mult, un studiu efectuat în 2012 la Bar-Ilan University in Israel, a arătat că, în ciuda similarităților dintre creierul mamelor și al taților, sunt și diferențe în ceea ce privește părțile predominante ale creierului. Altfel spus, la mame se activează cel mai puternic partea responsabilă cu îngrijirea, hrănirea și detectarea pericolelor care îl pot pândi pe micuț, în timp ce la tați se activeaă puternic funcțiile cognitive: de orientare spre un scop anume și de rezolvare a problemelor.
