Doi părinţi care nu reuşesc să cadă de acord în privinţa modului în care îşi cresc copiii ajung aproape întotdeauna la rezultate mult mai proaste decât doi părinţi care sunt pe aceeaşi lungime de undă.
Pe de-o parte pentru că regulile şi limitele vor fi în permanentă schimbare şi copilul va trăi într-o continuă confuzie neştiind ce se aşteaptă de la el şi de ce. Şi pe de altă parte pentru că, pe măsură ce va creşte, copilul se va folosi de aceste neînţelegeri între părinţi pentru a obţine lucruri care nu sunt întotdeauna în favoarea sa. În plus, atmosfera din casa va fi destul de greu de suportat de către toţi cei implicaţi.
Diferenţele de viziune privind creşterea copiilor sunt normale. Pentru că nu există doi oameni care să aibă personalităţi similare. Unii sunt mai permisivi. Alţii sunt mai îngrijoraţi. Unii îşi doresc liniştea cu orice preţ. Alţii vor să lupte pentru lucrurile în care cred. De aici se poate ajunge uşor la neînţelegerea punctului de vedere pe care îl are celălalt şi la credinţa (adesea greşită) că doar un părinte duce greul creşterii copilului.
Ce se poate face pentru a schimba această situație? Kelly Flannigan Bos, psiholog, sugerează câteva căi pe care se poate merge:
Părinţii trebuie să înveţe unul de la altul şi să ia de la fiecare părţile bune. Chiar dacă sunt diferiţi, asta nu înseamnă că nu ar putea ajunge la un rezultat bun împreună. Ba chiar dimpotrivă, pentru că astfel îşi pun sub lupa valorile care le sunt atât de dragi şi, într-un fel, sunt obligaţi să vadă lumea şi prin alţi ochi, să fie mai deschişi.
Pentru a ajunge însă la un asemenea rezultat părinţii care nu se înţeleg trebuie să coopereze. Primul pas este să stabilească săptămânal o întâlnire în care să stea de vorbă despre ce s-a întâmplat în săptămâna care a trecut. Acesta nu trebuie să fie un prilej de a învinui, de a arăta ce a făcut rău celălalt. Ci de a trece în revistă ce a funcţionat şi ce nu. Cu alte cuvinte cei doi părinţi ajung să se cunoască mai bine.
Este foarte important ca discuţiile despre creşterea copiilor să fie pozitive. Ele nu trebuie să existe ca să scoată în evidenţă greşelile celuilalt. Fixarea pe ce este rău îţi scade încrederea în ceea ce poţi să faci şi nu te duce nicăieri.
Nu există un singur mod corect de a creşte copiii. Fiecare copil are propria personalitate şi răspunde bine la altceva. Ca părinţii să ajungă să îşi cunoască copiii, ei tot trebuie să încerce diverse lucruri. Şi, invariabil, să greşească. Până nu greşeşti nu ai cum să ştii cu adevărat de ce anume are nevoie copilul tău. Aşa că ideea de perfecţiune a părintelui ar trebui ştearsă, pentru că ea nu duce nicăieri.
Care este cea mai importantă calitate a unui părinte care vrea să îşi crească bine copilul? Flexibilitatea.
