“Mami, te iubesc mult! Te iubeam și înainte, dar acum te plac aproape mereu. Nici n-ai idee cât te-ai schimbat!” Se uită la mine cu ochii ei gri și profunzi și eu mă topesc cu totul. Citesc în ei bucurie pură și deși știu că ascund și multă tristețe, momentele astea în care îi licăresc jucăuș mă fac să duc mai ușor suferința ei.
Ultimele luni, în care trecem împreună și fiecare cu sufletul ei prin perioada dificilă a modificării structurii și vieții de familie, ne-au adus mult mai aproape. Prietene am fost mereu, unite la fel, doar am fost aproape nedespărțite de când s-a născut, dar întotdeauna între noi a stat ceva invizibil. Întâi au fost temerile mele – am mai povestit că am fost o mamă destul de panicată și panicoasă, apoi presiunea pusă de diverse norme sociale, de școala care ne-a dat bătăi de cap – întâi mie apoi amândurora, oboseala și neputința mea din multe momente, poveri din copilărie și alte lucruri pe care abia acum le conștientizez mai clar. Deși realizam și regretam, nu puteam fi mereu mama aceea blândă, calmă, jucăușă, tolerantă care mi-aș fi dorit să fiu. De multe ori scotea capul mama obsedată de control, de reguli, de impuneri, mama stresată. Un fel de momzilla reloaded, în fiecare zi sub impulsul altor griji și probleme. Stresul lua locul bucuriei și simțeam că ceva “nu se închide până la capăt”, oricâte cărți citeam, la oricâte conferințe mergeam, oricât lucram cu mine. Era ceva ce venea din interiorul meu și tot acolo și-a găsit și vindecarea.
Citește și: Mămică de fetiță? Cele mai importante lucruri la care să te aștepți, în perioada sarcinii și după
(...)
Citește mai mult pe pisicapesarma.ro
