Sari la conținut

Dana Nalbaru: Sunt servitoarea copiilor mei

Nu poţi uita cu totul de tine şi să pui copiii pe primul plan. Crezi în mod greşit că ei vor aprecia acest sacrificiu. Şi nici soţul tău nu îl va aprecia. Trebuie să te îngrijeşti în continuare, să arăţi bine, să îţi acorzi atenţie, altfel îi vei îndepărta pe toţi. Şi casa ta nu va fi mai fericită, ci mai tristă şi probabil mai goală. Pentru că vei fi părăsită, în final. Întâi îţi pui ţie masca de oxigen şi abia apoi te gândeşti la ceilalţi. Auzim peste tot în jurul nostru asemenea avertismente. Să fii o mămică prea dedicată a devenit tabu.

Dana Nalbaru respinge cu totul aceste opinii atât de răspândite în prezent, într-un articol de pe blogul sauÎmi place să fiu servitoare. Fac totul pentru copiii mei, soţul meu, familia mea. Voi renunţa oricând la orele petrecute la salon, la hainele asortate, la întâlnirile cu prietenele la cafea, la meseria mea şi aplauzele celorlalţi ca să fiu cu ei. Mă trezesc în fiecare dimineaţa lângă copiii mei, eu le fac micul dejun, eu le pregătesc hăinuţele, eu îi îngrijesc când sunt bolnavi, eu le ştiu bucuriile şi supărările, le ştiu cele mai mari şi mai mici dorinţe şi fac ca acestea să se împlinească. Eu sunt cea care le spune în fiecare noapte somn uşor, pe mine mă strigă dacă au visat urât şi la mine în braţe vin şi se aruncă dacă s-au lovit în joacă. Îmi place să fiu servitoare în casa mea şi soţul meu este şi cel mai bun prieten al meu, împreună facem lucruri frumoase să se întâmple, ne sprijinim unul pe celălalt şi universul nostru este familia noastră. Suntem fericiţi aşa. Sub părul meu ciufulit, sub neîngrijirea mea  se afla foarte multă fericire şi linişte.

Ea a răspuns astfel acuzelor unei cititoare – „de ce nu ai grijă de tine…??? păcat…..să arăţi ca şi când ai fi o servitoare….DAR ştiu servitoare care arată mai îngrijite…..deci nu insulta pe cei ce te-au admirat….şi încă o mai fac….. ÎNGRIJEŞTE-TE….ca o să te lase şi soţul tău….şi să nu te miri….

Dana Nalbaru nu se consideră singură în atitudinea sa de dedicare totală: „Mai sunt femei ca mine. Şi suntem destul de multe, noi, astea neîngrijitele, care am renunţa oricând la micile plăceri personale pentru marile plăceri ale celor pe care-i iubim. Şi, culmea, există bărbaţi care ne accepta aşa şi pentru care noi suntem cele mai bune şi cele mai frumoase.”

Voi ce credeţi, este bine să fii servitoarea copiilor?

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!